Caraş-Severin, Romania

Prin menţinerea susţinută a „Festivalului Pădurenilor”, manifestare ce poartă semnătura lui Drăgan Muntean, Ţinutul Pădurenilor a ajuns una dintre cele mai cunoscute zone etno-folclorice din ţară.

În acest an festivalul a ajuns la ediţia a XXVI-a şi s-a derulat în zilele de 25 şi 26 august.

Sâmbătă, cu începere de la ora 20, s-a derulat un spectacol folcloric susţinut de interpreţi consacraţi de muzică populară, printre care Sava Negrean Brudaşcu, Veta Biriş, Cristian Pomohaci, Ana Almăşana-Ciontea, Mihai Petreuş, Ovidiu Olari, Dorina Negru, Ovidiu Homorodean, Valentin Crainic, Carmen Muntean, Răzvan Rădos, Nelu Ban Fântână.

Seara a fost încheiată cu un foc de artificii. Duminică, la ora 11, la Biserica din Poieniţa Voinii a fost oficiată o slujbă de pomenire a lui Drăgan Muntean, iar de la ora 12, pe Dealul Cornetului a început sărbătoarea şi totodată un nou spectacol folcloric susţinut de formaţiile artistice din Ţinutul Pădurenilor, din comunele Bătrâna, Lăpugiu de Sus, Feregi, Lelese, Lunca Cernii, Ciulpăz, Topliţa, Ruda – Ghelari.

În spectacol au evoluat interpreţii: Mariana Deac, Nineta Popa, Gheorghe Roşoga, Ciprian Roman, Elena Evsei, Mariana Suciu, Viorica Brânduşan, Bogdan Toma, Ilie David.

Ca în fiecarea an, de la sărbătoarea pădurenilor nu a lipsit Marioara Murărescu, care, în deschiderea spectacolului de duminică a afirmat că „Dumnezeu este, astăzi, pădurean!”