Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cea care asigură la nivel naţional distribuţia pachetelor cu ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană pentru persoanele defavorizate, informează printr-un comunicat de presă că nu va mai livra ulei şi făină, situaţie confirmată şi de Dumitru Stepanescu, directorul APIA Caraş-Severin.

Motivul scoaterii acestora din pachetele alimentare se datorează firmei bulgare Viem Corporation Food, cea care a câştigat licitaţia pentru furnizarea făinii şi uleiului, şi care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale. Prin urmare, APIA a transmis notificările de reziliere a contractelor către operatorul economic bulgar, în care s-au stabilit şi sumele penalităţilor pentru părţile din contracte care nu s-au realizat.

Această situaţie a fost comunicată şi Comisiei Europene în vederea refolosirii fondurilor comunitare neutilizate aferente acestor contracte. „Aşteptăm un răspuns oficial din partea APIA Bucureşti în legătură cu situaţia existentă, iar în momentul în care vom primi alimente din program, le vom distribui primăriilor din judeţ“, ne-a declarat Camelia Şuşco, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de APIA Caraş-Severin, în judeţ, s-au livrat următoarele cantităţi de produse alimentare: 184.615 kg făină albă, 151.862 kg mălai, 17.721 kg biscuiţi, 36.658 kg paste, 242.234 kg orez, 123.613 zahăr, 42.709 kg bulion, 50.828 kg roşii în bulion, 40.446 kg mazăre în conservă, 50. 811 kg fasole boabe, 9.851 litri ulei. De amintit şi că anul acesta de ajutoarele alimentare primite de la UE beneficiază un număr de 36.515 cărăşeni.

Roxana Bălan Nafiru