Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Ultima lună din 2015 a marcat o scădere sub jumătatea mediei anuale.

Înmatriculările operate la ghişeul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin în luna decembrie 2015 arată mai degrabă o preocupare a potenţialilor oameni de afaceri înspre alte segmente de activitate. Cifrele reduse ar putea reprezenta şi temeri ale mediului economic sau expectativă faţă de cadrul legal modificat la început de 2016. Prin urmare, doar 43 de noi afaceri au apărut în mediul economic cărăşean pe parcursul lunii trecute, în funcţie de forma juridică aleasă 31 au devenit SRL, 11 persoane fizice autorizate şi o întreprindere individuală. Nici capitalul străin nu a fost infuzat la media anuală, doar doi agenţi economici fiind înregistraţi pe acest segment, unul din Belgia şi celălalt din Italia.

Colac peste pupăză, modificarea Codului Fiscal a dus la o radiere masivă şi constantă în decembrie 2015 a PFA-urilor, speriate de creşterea majoră a impozitului pentru sediul social, în cazul în care acesta coincide cu domiciliul. Toate aceste veşti sunt oarecum estompate de situaţia statistică efectuată comparativ, la nivel naţional, de către ONRC, la nivelul a 11 luni din 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Astfel, procentual, înmatriculările în Caraş-Severin au crescut cu mult peste media naţională, ajungând la o evoluţie comparativă de 20,15 procente, ceea ce a dus la un trend ascendent şi la cifra finală a profesioniştilor activi din punct de vedere juridic (firmelor în funcţiune), creşterea fiind de 2,51% pentru perioada menţionată. O singură firmă şi-a suspendat activitatea în plus în primele 11 luni ale lui 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, dizolvările fiind în creştere cu 42,14%, deodată cu radierile, acestea evoluând cu 19,31 procente. Din fericire, se păstrează scăderea majoră a societăţilor intrate în insolvenţă cu 49,39%, ceea ce conferă un bilanţ pozitiv economiei judeţului. Totuşi, abia la debutul lunii februarie vom afla efectele modificărilor legislative şi ale noii fiscalităţi asupra firmelor care au sediul pe teritoriul Caraş-Severinului.