Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Lucrurile merg în direcţia bună în staţiunea de pe Valea Cernei. Mai multe obiective turistice au fost reabilitate de administraţia locală, printre care şi fântâna lui Hercules din centrul staţiunii!

Un obiectiv de interes din centrul staţiunii Băile Herculane a fost reabilitat de administraţia locală după mai bine de 27 de ani. Fântâna de lângă statuia lui Hercules, simbolul oraşului de pe Valea Cernei, a devenit punctul de atracţie al turiştilor în această vară, care au umplut staţiunea. Se spune că, după vizitare, este bine să se arunce câte un bănuț pentru îndeplinirea dorințelor, aşa cum se procedează în fântânile renumite din marile oraşe ale lumii.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, se doreşte să se achiziţioneze pentru fântâna amplasată în centrul staţiunii şi peştişori viu coloraţi, spre încântarea turiştilor. Faptul că mai multe clădiri şi obiective turistice au fost reabilitate, printre care Parcul Central şi Podul de Piatră, i-au făcut pe cei de la site-ul Banatul Montan să promoveze staţiunea cu cel mai bun aer şi cu cele mai vindecătoare ape din vestul ţării.

Băile Herculane – din ce în ce mai frumoase! Mai este mult de lucru, mai sunt clădiri importante care trebuie restaurate, dar lucrurile merg spre bine la Băile Herculane. Se vede un progres și asta ne-a bucurat. S-a restaurat Podul de piatră, s-a finalizat Parcul Central, iar acum sunt mai multe unități de cazare și ștranduri termale, unde condițiile sunt excelente.“, au precizat cei de la Banatul Montan.

JCS-Nicoleta Moraru

Foto: Banatul Montan