Fântâna de apă plată din Herculane va fi reabiltată - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Primăria din stațiune are în derulare mai multe proiecte pe fonduri europene, printre care și un proiect pe Axa Prioritară 7-Investiții în infrastructura din turism SUERD (Regiunea Dunării) care include reabilitarea fântânii publice de apă plată aflată în centrul stațiunii, dar și asfaltarea parcării din zona Căsuței Piticilor, proiect a cărui valoare se ridică la suma de 13.767.502,37 lei cu TVA!

În proiect mai sunt prevăzute amenajarea unei alte fântâni publice cu apă plată, reabilitarea spațiilor verzi din zona Pavilion 12-Vila Elisabeta, precum și reabilitarea obiectivului Teatrul de Vară din Parcul Vicol al stațiunii. În prezent, acest proiect se află în stadiul de atribuire a lucrărilor prin licitație publică.

De asemenea, pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice, tot prin fonduri europene mai exact pe Axa prioritară 3, Primăria Băile Herculane derulează un proiect în valoare de 1.585.634,52 lei cu TVA, prin care vor fi realizate lucrări de izolații la clădirea primăriei, la care se vor adăuga înlocuirea ușilor, ferestrelor, reabilitarea instalației sanitare, precum și montarea unei centrale termice. Pentru acest proiect, contractul de finanțare a fost semnat, iar în prezent, următorul pas va fi organizarea licitației publice pentru achiziția de lucrări.

JCS-Nicoleta Moraru