REŞIŢA – Regiunea Vest finalizează în această perioadă un proiect european care a investit în resursa umană.
Camera de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin a găzduit, vineri, 15 iunie, conferinţa de încheiere a proiectului „Flexibilitatea, eficienţa şi dezvoltarea resurselor umane din întreprinderi (CEDRU Vest)“, iniţiativă care a avut drept scop creşterea flexibilităţii forţei de muncă din Regiunea Vest şi care s-a bucurat de cofinanţare din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Un număr de 134 de întreprinderi din cele patru judeţe ale Regiunii Vest (Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Hunedoara) au primit invitaţia de a beneficia gratuit de serviciile furnizate în cadrul proiectului, 12 dintre acestea având parte de o analiză gratuită a climatului organizaţional şi a nevoilor de formare profesională.
Fiecare dintre firmele selectate au beneficiat şi de câte două cursuri gratuite de formare profesională pentru proprii angajaţi, din următoarele opt domenii de competenţă cheie, în funcţie de nevoile specifice identificate: comunicare, negociere, lucru în echipă, autodezvoltare profesională, leadership, rezolvare de probleme, muncă orientată către client, precum şi igiena şi securitatea muncii. În urma acestora, un număr de 396 de cursanţi au fost consiliaţi profesional şi specializaţi pentru actualizarea şi îmbunătăţirea competenţelor de management şi organizarea muncii.
În cadrul conferinţei, echipa de proiect a prezentat pe scurt iniţiativa şi rezultatele obţinute în raport cu indicatorii iniţial vizaţi în cadrul acesteia. Trebuie spus că, potrivit acestora, rezultatele la finalul perioadei de implementare le-au depăşit cu mult pe cele aşteptate, atât în privinţa numărului de persoane beneficiare de cursuri de formare, cât şi din punct de vedere al celor care şi-au însuşit diferite tipuri de competenţe.
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 24 de luni, începând din data de 3 august 2009, iar la conferinţa finală de la Reşiţa au participat şi reprezentanţi ai companiilor beneficiare, care au avut astfel ocazia să ofere echipei de implementare feedback despre activităţile la care au participat prin proiect.
Antoniu Mocanu
