REŞIŢA – Marţi dimineaţă, în jurul orei 7, o puternică explozie a zguduit blocul cu numărul 26 de pe bulevardul Republicii din Reşiţa. O femeie în vârstă de 71 de ani, proprietara apartamenului în care a avut loc deflagraţia, a decedat, alte trei persoane fiind rănite.
Timp de mai bine de jumătate de oră, pompierii de la ISU Semenic, jandarmi, poliţişti locali şi reprezentanţi ai IPJ Caraș-Severin au căutat-o pe proprietara apartamentului unde s-a produs explozia. Din nefericire, femeia, în vârstă de 71 de ani a fost găsită decedată în faţa blocului, sub o grămadă de moloz, după ce a fost degajată parcarea de maşinile pe care căzuseră planşeuri şi bucăţi mari de zid.
Potrivit dr. Eugen Sârbu, medicul şef al UPU-SMURD din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, cele trei victime – un bărbat de 49 de ani a fost internat pe secţia Chirurgie, o femeie de 58 de ani a suferit un salt de tensiune arterială şi un tânăr cu vâsta în jurul a 30 de ani a suferit un atac de panică – au fost aduse stabile hemodinamic, conştiente, fără să fi suferit arsuri.
„Explozia s-a produs din cauza acumulărilor de gaze, dar împrejurarea în care a avut loc rămâne să fie stabilită în urma cercetărilor”, a precizat plt. maj. Anca Balint, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic.
La faţa locului au sosit reprezentanţi ai E.On Gaz şi Enel, dar şi o echipă numeroasă a Primăriei Reşiţa, condusă de edilul-şef, Mihai Stepanescu. Acesta a precizat că a convocat Comitetul local pentru situaţii de urgenţă pentru evaluarea situaţiei şi găsirea unor soluţii pentru familiile ale căror apartamente (mai mult de opt) au fost afectate serios din cauza exploziei.
De asemenea, zece autoturisme au rămas fără parbrize, geamuri laterale sau au suferit daune majore din pricina bucăţilor de zid căzute. Locatarii blocului au fost evacuaţi, deoarece atât parterul cât şi primele trei etaje sunt de nelocuit. De asemenea, parterul blocului în care a avut loc explozia cât şi la cel de vis-a-vis, unde se aflau societăţi comerciale au suferit din plin.
Printre locatarii blocului, un bărbat solicita să intre în apartament pentru a lua câteva haine, motivând că fiica sa a fost evacuată şi suferă din cauza frigului. Vecinii din clădirile apropiate susţin că au simţit din plin bubuitura, unii amintind că au văzut şi o lumină strălucitoare. Unul dintre privitori a cumpărat o lumânare, aşezând-o la capul decedatei, în timp ce angajaţi ai Primăriei Reşiţa, ajutaţi de un buldozer, încercau să ridice bucăţile mari de zid şi resturile de geam de pe autoturismele parcate.
La sediul primăriei, la ora 11.30, Mihai Stepanescu a convocat o şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru aprobarea unei comisii de analiză şi propunerea acordării de ajutoare de urgenţă familiilor aflate în situaţii de necesitate.
„Membrii comisiei vor putea propune (prin excepţie de la prevederile HCL 101 din 2013) acordarea de ajutoare de urgenţă mai marei decât plafonul prevăzut (500 sau 1.300 de lei) după analizarea fiecărui caz în parte, atât pentru locatarii blocului 26 cât şi pentru cei din blocul de vis-a-vis. De asemenea, a mai fost propus un adendum, referitor la suportarea cheltuielilor pentru studiul de fezabilitate, autorizări şi comisie tehnică din bugetul local”, a amintit primarul Reşiţei.
La şedinţă a participat şi preşedintele asociaţiei de proprietari, Toader Lupaşcu, cel care a amintit că sunt 16 apartamente de nelocuit, până la etajul 5 fiind vizibile urmele exploziei. Acestuia îi revine sarcina de a întocmi o listă cu cetăţenii care nu mai pot locui în bloc şi pentru care Consilul Local va găsi cazare fie în structura Direcţiei de Tineret şi Sport, fie în hotelul de pe Valea Domanului, fie în internate şcolare sau chiar pe piaţa liberă.
Flavius Rotariu