Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deşi remuneraţia personalului implicat în procesul de scrutin a crescut, mai sunt câteva zone neacoperite.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, alegerile din decembrie se vor desfăşura în condiţii normale, însă e nevoie de o siguranţă în aceea ce priveşte acoperirea secţiilor cu personal. „Nu ştiu dacă le putem spune mici probleme, ci aş dori să am persoane suficiente pentru implicarea în procesul alegerilor, în condiţiile în care noi administrăm corpul experţilor electorali. Noi îi avem în baza de date şi pe cei care au fost astă-vară (la alegerile locale – n.r.) şi sperăm că nu au apărut condiţii de incompatibilitate sau probleme de natură medicală ca să nu contăm pe sprijinul şi experienţa lor. Noi i-am şi contactat să vedem dacă au disponibilitate, pentru că avem nevoie şi de o rezervă“, ne-a declarat Nicolae Amzoi, directorul filialei Vest a AEP.

Experţii au şi o motivaţie în plus faţă de alegerile locale, în condiţiile în care indemnizaţia unui preşedinte sau locţiitor la o secţie a crescut de la 80 de lei pe zi la 150 de lei, dar nu mai mult de cinci zile. „Sunt nişte bani bineveniţi de sărbătorile din decembrie. N-aş vrea ca indemnizaţia să fie unul dintre criterii, pentru că raţiunea pentru care a crescut valoarea acesteia este că persoanele respective au responsabilităţi şi de aceea aş dori să am oameni potriviţi, cu studii superioare sau, potrivit legii, cu învăţământ general obligatoriu. Aştept persoanele interesate ca experţi să depună cereri, atât la primării cât şi la noi sau la Prefectură. Se are în vedere criteriul de domiciliu (expertul va fi arondat cât mai aproape de casă – n.r.) şi de studii în aplicaţia informatică prin care se trag la sorţi. Repet, am nevoie de experţi şi de operatori şi-i aştept să se înscrie“, a mai adăugat Amzoi.