Sala Polivalentă din municipiu va găzdui sâmbătă, 29 septembrie a.c., partida de handbal dintre formaţia reşiţeană Universitatea Reşiţa şi CS KZN Slatina, într-o partidă contând în etapa a III-a a Seriei Vest la Handbal feminin.
Elevele antrenorului Cristian Busuioc vor avea de înfruntat una dintre cele mai bune echipe din această serie, care în acest sezon este într-o formă bună: „Sportivele din Slatina fac parte dintr-o echipă puternică, care în această ediţie de campionat şi-au stabilit obiective clare, clasarea pe podium, deci vor veni la Reşiţa hotărâte să câştige. Dar ne vom juca şansa“, ne-a declarat Cristian Busuioc.
„Din păcate avem două fete accidentate, Iancu şi Ţapu, care sperăm ca până sâmbătă să poată fi apte de joc. În rest, lotul este complet şi vom încerca să nu pierdem această partidă“, a conchis antrenorul.
Pentru partida de sâmbătă, oficialii clubului au la dispoziţie următorul lot de jucătoare: Oprea, Ciobanu, Anghelescu, Corjuc, Szekely, Ţapu, Roiban, Scutaru, Ţigănuş, Mirela şi Mădălina Rădoi, Şandru, Bădiţa.
Camelia Giuca
