CARAȘ-SEVERIN – Crede șeful județului, Romeo Dunca, vizavi de numirea fostului director de la DDJ, despre care spune că e urmărit penal, în funcția de director general al Apelor Române. Ştika susţine că, dimpotrivă, va sprijini judeţul!
Numirea fostului director al Drumurilor Județene, Gabriel Știka, în funcția de director general al Apelor Române, și propunerea consilierului județean Flavius Nedelcea pentru postul de secretar de stat în Ministerul Economiei nu sunt văzute cu ochi buni de președintele CJ, Romeo Dunca. „Aș fi vrut să rămână dl Nedelcea aici, dl Știka în zonă și aș dori foarte mult să rămână dl Popovici aici. Deși dl Popovici cred că va rămâne, că pe el or să-l cam împingă toți, că pe el n-o să-l mai dorească multă lume. Ei mergând în alte părți, nu știu ce-or să facă acolo. Cum credeți că dl Știka va răspunde solicitărilor județului vizavi de avizele date pe dezvoltările județului, unde avem nevoie de avize de la Apele Române, când dl Știka este urmărit penal prin plângeri făcute de Consiliul Județean? Noi vom merge să cerem avize care vor ajunge la semnătura dlui Știka și acesta va sta și va zice: «Stai un pic, că acolo, Consiliul Județean și Direcția de Drumuri Județene mi-au făcut niște plângeri penale, unde au început urmăririle penale – dar nu vorbim de altele –, ia să le-o trag eu ăstora! Ia să vedem să ținem județul în loc!». De asta și este bine, și eu n-am nicio teamă să vă prezint acest lucru. Ăsta este un fapt foarte grav și cred că va afecta județul. Dl Știka este urmărit penal astăzi!“.
Întrebat dacă crede că fostul șef al drumurilor județului ar fi o persoană răzbunătoare, președintele Dunca a răspuns: „Bineînțeles! Eu știu modus operandi, am văzut cum lucrează, am văzut cum firmele de casă ale acestuia fie că au făcut lucrări, fie că au verificat, firme în care persoane apropiate acestuia sunt acționari, în societăți care mai departe au făcut dirigenții de șantier. Eu văd cum s-a lucrat! Știu! Și mă îngrozesc că un astfel de om a ajuns într-o astfel de funcție. Și vă mai spun un lucru: asta îmi arată faptul cât de departe a ajuns și cât de sus, deci director general la Apele Române. Ceea ce înseamnă că ceea ce știe dânsul este foarte dureros pentru cei care l-au pus acolo. Eu vă zic cum, așa din popor, dacă eu am ceva și știu despre tine, ca să tac din gură trebuie să mă pui undeva unde îmi acopăr toate nevoile“.
Ce spune Gabriel Ştika?
Directorul Știka nu a rămas fără replică: „Domnul Dunca, punând la îndoială numirea mea în funcția de director general al Apelor Române, implicit pune la îndoială capacitatea Guvernului României de a face numiri legale la conducerea agențiilor pe care le are în subordine, direct sau aflate în subordinea ministerelor“. Acesta a subliniat însă că „au fost parcurse toate verificările prealabile înainte de a fi numit în funcție. Nici nu se putea altfel“, și crede că președintele CJ „face față cu greu la sarcinile administrative pe care ar trebui să le îndeplinească în funcția pe care o deține, știu că i se pare mult mai simplu să lanseze acuze și plângeri decât să își facă treaba“.
Vizavi de investițiile în proiecte publice, fostul șef al Drumurilor Județene a ținut să-i transmită președintelui Dunca faptul că „toate renunțările, întârzierile și ezitările înseamnă timp și bani pierduți pentru județul nostru. Pentru că în administrație procedurile sunt total diferite de ceea ce a practicat dumnealui în mediul privat“.
Legat de temerea președintelui CJ legată de faptul că Gabriel Știka, în calitate de director general al Apelor Române, ar putea priva județul de investiții în acest domeniu, „îl anunț că va fi dezamăgit pentru că, în mod cert, voi face tot posibilul să sprijin județul nostru. Ceea ce mi-am propus să fac din această funcție este peste felul în care domnul Dunca se raportează la oamenii cu care ar trebui să colaboreze și la ce are de făcut în funcția pe care o deține“.
JCS-Antoniu Mocanu