REŞIŢA – Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa s-a deplasat la sfârşitul săptămânii trecute la Târgu Jiu, pentru meciul cu formaţia locală CS Universitar „Constantin Brâncuşi“ din etapa a patra a Diviziei A, Seria B.
Elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu au fost învinse cu scorul de 42-22 (22-9). După cum se ştie, Universitatea Reşiţa a fost înscrisă în acest sezon al Diviziei A ca echipă de junioare, fără drept de promovare în Liga Naţională. Este un proiect pe termen lung al clubului sportiv universitar reşiţean, pentru alcătuirea unei echipe competitive de handbal, iar prin aceste meciuri de Divizia A, cu adversare senioare, handbalistele de la Universitatea Reşiţa capătă cât mai multă experienţă competiţională.
Pentru Universitatea Reşiţa au jucat la Târgu Jiu: Codruţa Buda, Alexandra Popescu, Andra Ioţa – Alexandra Dinu (8 goluri), Alina Cristea (5), Rebecca Pecoli (4), Gianina Iung (3), Adriana Voina (2), Beatrice Kovari, Claudia Sîngiorzan, Mădălina Dragoş, Iasmina Roşian, Lavinia Grozuţa. În etapa viitoare, formaţia reşiţeană va evolua pe teren propriu, în compania formaţiei CSM Bistriţa, într-un meci programat sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 11.00, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava.
