Marian Iancu a şi declarat cu ceva vreme în urmă că este dispus să renunţe la Emeghara, în condiţiile în care Steaua va achita suma de 1,5 milioane de euro. Pe lângă această sumă, Emeghara ar urma să fie deţinut în coproprietate de cele două cluburi. Posibilitatea plecării lui Emeghara este cu atât mai mare, cu cât în vederile timişorenilor se află un fundaş stânga.
Este vorba despre Sepsi, de la Gloria Bistriţa, un jucător de 18 ani, care a mai evoluat la Gaz Metan Mediaş şi Rennes, ultimul club din prima ligă franceză. Alături de Emeghara, la Steaua mai este dorit şi Marius Popa, singura soluţie valabilă din campionatul intern pentru postul de portar considerat deficitar la „militari”.
Frunză, atacantul de la FC Vaslui pare să fieo altă prioritate pentru timişoreni, Marian Iancu fiind disous să achite clauza de reziliere prevăzută în contractul fotbalistului, care se ridică la suma de 300.000 de euro.
Emeghara este unul dintre cei mai apreciaţi jucători din lotul alb-violet, chiar dacă în ultimele etape nu a mai jucat la nivelul la care eram obişnuiţi.
Cosmin Bradu
[email protected]
