REŞIŢA – Întrucât se apropie startul returului Ligii a III-a de fotbal, oficialii echipelor Muncitorul şi FCM Reşiţa au dorit să pună la punct ultimele detalii, pentru un sezon cât mai bun. Astfel, cele două grupări s-au întâlnit, la finele săptămânii trecute, într-o partidă amicală, un derby local de verificare.
Confruntarea s-a desfăşurat pe terenul din cartierul Lend, suprafaţa de joc fiind surprinzător de bună, în ciuda vremii potrivnice din ultimul timp.
În final, scorul a fost egal, 2-2, consemnat încă la pauză, prin golurile înscrise de Vasiliu (min. 10 şi 31), respectiv Breşneni (min. 33, din 11 metri) Beloescu (min. 42). Deci, cum se poate constata, elevii prof. Viorel Lolea au condus cu 2-0, însă jucătorii din Valea Domanului, pregătiţi de antrenorul Roco Sandu, au revenit spectaculos. Repriza secundă s-a derulat în aceeaşi notă de echilibru, dar combatanţii nu au mai reuşit să modifice tabela de marcaj.
„Cred că a fost un test util pentru ambele echipe, a precizat Viorel Lolea. Chiar dacă a fost un rezultat de egalitate, la finalul unui meci amical, sunt mulţumit, în general, de evoluţia băieţilor. Mai avem de pus la punct unele aspecte legate de aşezarea în teren, în special în compartimentul defensiv. Sperăm ca până la prima partidă oficială, din 8 martie a.c., de la Pandurii II Tg. Jiu, să mai corectăm din ceea ce putem corecta. Chiar dacă Pandurii vor folosi şi jucători de la formaţia din Liga I, noi ne jucăm şansele pentru un rezultat cât mai bun“.
În ceea ce îl priveşte pe Roco Sandu a fost de părere că „jucăm bine în teren, avem posesie, dar suntem restanţieri la marcaj, la agresivitate. Lacune pe care le putem pune la punct, fiindcă mai avem timp suficient până la primul meci din retur, în 15 martie a.c., cu Jiul Rovinari, pe teren propriu, întrucât în prima rundă vom sta“.
Muncitorul Reşiţa: Giurcanu, Bogdan Lolea – Bobină, Rarinca, Firiţeanu, Beică, Bârsan, Cărăgin, Dobre, Popescu, Vasiliu, Avramovici, Cârmaci, Sturzu, Marius Loba, Adrian Boltaşu, Arbănaş.
FCM Reşiţa: Haidău, Jorj – Dutciuc, Popa, Dubei, Radu, Costescu, Uţiu, Breşneni, Varea, Staicu, Filip, Bocman, Câmpean, Fedor, Voin, Beloescu, Văcărescu, Pitaru.