REŞIŢA – Centrul de Transfuzie Sanguină din Reşiţa face un apel disperat către donatori întrucât stocurile sunt pe avarie!
Campania de donare de plasmă convalescentă „Luptăm până la ultima picătură de plasmă. ÎMPREUNĂ!“ iniţiată în luna august de sistemul medical privat MedLife şi adresată pacienţilor vindecaţi de COVID-19, a avut rezonanţă şi la Reşiţa, datorită studenţilor şi fetelor de la ACS Banat Girls, aşa cum aţi putut citi în ediţia de vineri a cotidianului nostru. Campania s-a desfăşurat la nivel naţional în perioada 24 august – 31 octombrie 2020, laboratoarele MedLife oferind posibilitatea de a beneficia gratuit de un test RT-PCR pentru confirmarea vindecării, în cazul în care nu au un asemenea test, și de un test IgG, în cazul persoanelor asimptomatice care nu au fost confirmate printr-un test RT-PCR pozitiv, precum şi de două screening-uri medicale complete pentru evaluarea în dinamică a stării de sănătate (acestea incluzând o serie de investigații clinice și paraclinice care îi ajută să își monitorizeze starea de sănătate după perioada de convalescență), asta după donare.
Casa de Cultură Studeţească din Reşiţa a avut ideea de a se alătura campaniei, fără acele bonusuri oferite de MedLife, organizând săptămâna trecută, propria campanie, derulată sub acelaşi generic. Dornice de a-i ajuta pe cei în suferinţă, patru din fotbalistele de la Banat Girls au donat până acum, însă când vor avea posibilitatea vor mai dona încă două, tocmai pentru a încuraja şi alte cluburi sportive să le urmeze exemplul, dar şi instituţii care au avut angajaţi bolnavi şi s-au vindecat.
Astfel, chiar dacă s-a încheiat campania naţională derulată de MedLife, cea iniţiată de studenţi în colaborare cu fetele de la Banat Girls continuă, din rândul acestora însă doar cinci donând până acum. Este motivul pentru care dr. Rodica Neaga, directorul CTS Reşiţa lansează un apel către toţi cărăşenii: „Până acum am avut în total doar 25 de donatori de plasmă convalescentă, chiar dacă am lucrat şi sâmbătă, dar avem nevoie şi de sânge total, fiindcă nici sânge nu mai avem pe stocuri să trimitem către spitale. Sâmbătă am avut în total 21 de donatori, cu tot cu cei de plasmă. Oamenii trebuie să se gândească bine, că oricând pot avea şi ei nevoie de sânge, dar mai ales să înţeleagă, mă refer la cei care au avut COVID-19 şi s-au vindecat, cât este de necesar acest tratament cu plasmă convalescentă pentru cazurile grave de la ATI, pentru cei care nu mai au altă şansă. Noi nu oferim altceva în schimb decât cele 7 bonuri de masă şi o zi liberă de la serviciu, nu ştim ce au dat MedLife sau alte centre, nici nu ne interesează, cu atât mai mult cu cât sângele nu se cumpără, sângele se donează! Să vină şi cei sănătoşi, şi donatorii noştri fideli, şi cei care au fost bolnavi de COVID-19 şi s-au vindecat“.
Aşadar, din cei peste 950 de cărăşeni care au fost declaraţi vindecaţi după infectarea cu SARS CoV-2, doar 25 au donat până în prezent plasmă convalescentă. Atât donatorii de sânge total, cât şi cei de plasmă convalescentă sunt aşteptaţi în continuare la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reşiţa, de luni până vineri, între orele 8.00 – 12.00, cantitatea de sânge care se donează fiind de 450 ml, care se reface ca volum în 60 de minute, iar la nivel celular în 2-3 săptămâni. Atât donatorii de sânge total, cât şi cei de plasmă convalescentă vor primi 7 tichete valorice a câte 9, 57 lei şi o zi liberă de la serviciu.
JCS-Alexandra Gorghiu