Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – … economia a intrat în colaps, iar românii o duceau foarte greu!“, concluzionează liderul PSD Caraș-Severin, analizând cifrele publicate de Institutul Național de Statistică!

„Vineri 13 pentru economia României, titrează președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu. Institutul Național de Statistică doar ce a publicat datele care arată că România a intrat în recesiune tehnică: două trimestre consecutive de contracție economică! Având în vedere că, în prima jumătate a anului 2025, am avut creștere, este clar că această recesiune este «efectul Bolojan». Realitatea este că, dacă tai mereu, dacă reduci investițiile, dacă mărești taxele și impozitele, efectele vor fi mereu o criză economică și un dezastru social. Am mai văzut asta în vremea lui Băsescu și a lui Boc. Dacă vreți, chiar și pe vremea lui Ceaușescu, atunci când s-a plătit datoria externă și economia a intrat în colaps, iar românii o duceau foarte greu.“

Spicuind printre economia cifrelor publicate de INS, am putut remarca date surprinzătoare, legate de producția industrială. În decembrie 2025, aceasta a scăzut față de luna anterioară, ca serie brută, cu 10,1%! Dar a crescut cu 0,8%, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Nașterile au scăzut față de anul anterior, în schimb au crescut față de luna anterioară. Decesele au fost în schimb în continuă creștere, atât față de 2024, cât și față de noiembrie. Iar în ultimul trimestru al lui 2025, produsul intern brut a crescut cu 0,6%, comparativ cu 2024.

„Sunt de acord că trebuie făcute eforturi pentru reducerea deficitului, dar nu într-o manieră pompieristică și heirupistă. «Everything everywhere all at once» (totul, peste tot, deodată – n.r.) este calea spre dezastru! Eu sper că, după acest duș rece, premierul va înțelege că avem nevoie de buget și că este nevoie de investiții în infrastructura locală. Perseverența pe calea actuală ne-ar aduce aminte de celebrul citat al lui Iorga cu privire la cine e consecvent până la capăt.“, a încheiat președintele CJ.

JCS-A.M.

1 Comentariu

Adaugă comentariu