Caraş-Severin, Romania

BOLVAȘNIȚA – Despre acest drum, primarul de la Bolvașnița spunea nu demult că „oamenii se duc cu căruțele și pun pământ în gropi ca să se poată circula”. Acum nu mai este cazul, pentru că, în aceste zile, Consiliul Județean Caraș-Severin, prin Direcția de Drumuri, a început lucrările de frezare și așternere de covoare asfaltice cu mixtură asfaltică pe tronsonul de drum DJ 608C Bolvașnița-Vârciorova, cu o lungime de aproximativ 3 km!

„Asfaltăm în ritm susținut județul Caraș-Severin. Drumul de beton dintre Bolvașnita și Vârciorova nu a mai fost reparat de 20 de ani. Era nefiresc să acoperim spărturi în beton cu petice de asfalt. Covorul turnat zilele trecute pe cei 3 km de drum degradat va rămâne funcțional în condiții decente pentru alți 10 ani. Timp în care, în următorii 2 ani, noi, apoi cei care vor urma, vom și vor căuta și găsi soluții pentru problemele mai grave ale drumurilor din județ. Acolo unde, spre diferență de Vârciorova, unde drumul avea structura de rezistență, există doar pământ. Și unde costurile de modernizare nu pot fi susținute de la bugetul județean. Cu licitații corecte, am obținut un preț foarte bun și, în acest fel, din diferențele de preț se văd și rezultatele. Planificăm cu grijă, mutăm utilaje și oameni din aproape în aproape, iar economiile rezultate le transformăm în metri pătrați de covoare asfaltice.”, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Banii pentru lucrările efectuate pe acest tronson de drum provin din sumele defalcate din TVA.

JCS-N.C.