Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Şeful CJ i-a cerut directorului AquaCaraş să treacă angajaţii societăţii prin filtrul competitivităţii, pentru că acolo unde se va lucra la implementarea unui proiect de 175 de milioane de euro nu-şi mai au locul pilele politice! 

Implementarea noului proiect de apă şi canal în Caraş-Severin, în valoare de 175 de milioane de euro, constituie astăzi prioritatea numărul 1 pentru administraţia judeţului, fapt pentru care preşedintele CJ Romeo Dunca i-a cerut directorului Gheorghe Filipescu de la AquaCaraş „să rezolvăm problema cu performanţa oamenilor care sunt sub umbrela dvs. Că pierderile se vor diminua în primul rând prin faptul că mentenanţa şi toată întreţinerea şi derularea activităţii, după ce lucrurile sunt realizate, vine de la competenţa celor care au pe mână grija acestei investiţii. Profesionalism, da? Zero politică! Nu e loc de politică acolo“.

Preşedintele CJ a tras câteva concluzii: „Până acum, dl Filipescu, atât de controversat, a progresat mult. Vorbesc despre ultimele două luni de când am avut o discuție serioasă. I-am explicat că oamenii rămân în memoria semenilor prin ce fac bun și util, și nu prin câți bani au în cont sau prin câți protejați politic poate ascunde un director prin organigrama unei companii. În urma acestui dialog, un om de peste 60 de ani, cu stenturi și operații pe cord deschis, a făcut în 60 de zile 17 drumuri la București. I-a stresat pe cei din minister și pe consultanții ce lucrează la proiectul județului, primind laude de la cei pe care în mod insistent i-a vizitat. Zilele trecute, a venit cu propunerea de a disponibiliza niște șefi nepotriviți pentru locul în care au ajuns. Vor pleca 14. Sunt în preaviz. În locul lor, văd că apar anunțuri publice cu angajări de personal calificat pe nevoile companiei“.

Romeo Dunca i-a transmis directorului Filipescu că nu obişnuieşte să deranjeze oamenii când lucrează, mai ales dacă o face şi cu rezultate remarcabile. Dimpotrivă, va încerca să-l ajute să elimine toate pilele politice ale celor de dinainte care, din punct de vedere profesional, nu au ce căuta pe acele posturi. În locul lor, ar trebui găsiţi oameni performanţi, astfel încât la anul AquaCaraş să fie pe profit.

Într-o recentă conferinţă de presă la care au participat şi preşedintele CJ, şi directorul AquaCaraş, Romeo Dunca sublinia: „După ultimele săptămâni de stres, dl Filipescu are merite, poate şi venite din intenţia dânsului de a arăta că-şi doreşte într-adevăr o schimbare, aceea de a repara şi de a duce şi AquaCaraş într-o zonă în care ar fi o societate respectată. Faptul că pierderile s-au diminuat e un lucru pozitiv, va trebui să devină o societate profitabilă. Şi pentru aceasta vă rog şi vă spun cu foarte mare tărie că trebuie s-o facem profitabilă, pentru că altfel suntem priviţi când facem şi noi profit. Şi pe tema vă rog să luaţi măsuri aşa cum aţi luat şi până acum, dar nu suficiente, să depolitizăm această societate, să trecem întreg personalul de acolo printr-un proces de reanalizare, astfel încât acolo să rămână oameni care într-adevăr au competenţe profesionale, chiar dacă la un moment dat, al vieţii Caraşului au fost plantaţi pe poziţiile respective prin anumite presiuni politice. Eu vă spun că acest lucru nu va mai exista! Aveţi mână liberă să vă găsiţi colaboratorii şi angajaţii în aşa fel încât să facem performanţă. Şi vom măsura performanţa prin gradul de creştere al competitivităţii“.

JCS-Antoniu Mocanu