Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – „Ce contează dacă mai încasez doi pumni?!“, întreabă președintele CJ, care spune că încearcă să dejoace afacerile cu deszăpeziri și toaletări greu de tăiat din rădăcini în Caraș-Severin!

Chiar dacă procedurile bugetare de început de an au fost aceleași ca anii trecuți, trecând prin filtrele și aprobările celor de la Finanțe, șeful social-democraților de la județ, Ioan Crina, a privit lucrurile ca și cum ar fi pe dos, ștergând pe jos cu funcționarii care s-au ocupat de buget, fără să le dea șansa justificării. După acest scurt episod, Crina a dat vina pe Dunca, motivând că bănuiește că sunt cine știe ce măgării prin bugetul lunii decembrie și că bietele funcționare de la Administrativ ar masca acest lucru, după care a ieșit din ședință, toată aripa stângă a Consiliului Județean ținându-i trena. Care a fost de fapt motivul pentru care au plecat consilierii PSD și aliații lor din sală?

„Tot mai repede se finalizează ședințele noastre, concluziona Romeo Dunca, președintele CJ. Circul ăsta? Șmecherie, de parcă suntem la alba-neagra. Pentru că n-au avut cvorum, pentru că n-au avut destui consilieri. Și practic lipsind 4 consilieri de la ei, dacă votam bugetul, n-ar fi putut să scoată din nou cele 2,5 milioane de lei pe care le-am alocat din excedent pentru achiziția de utilaje pentru deszăpezire și toaletarea drumurilor. N-ar fi putut să le scoată și atunci au venit cu invenția asta. O să vedeți că la ședința următoare, pe care vreau s-o convocăm, n-o să schimbăm nimic, pentru că practic acest excedent a fost votat practic în luna decembrie.“

L-am întrebat din nou pe șeful județului de ce sunt atât de necesare aceste utilaje. „Pentru că dacă avem utilajele o să constatăm că nu era așa scumpă prestarea aceasta de servicii din care ani de zile s-au înfruptat firmele lor, a explicat Dunca. Am văzut lucrul ăsta anul acesta la costurile deszăpezirii drumului Reșița-Grădinari, care în anii trecuți a fost în curtea PSD-ului, prin firma dlui Rof. S-au plătit chiar 850-900.000 de lei, fără TVA, pentru deszăpeziri. Sigur, anul trecut n-am plătit nimic, că n-au fost, dar nici anul trecut n-am plătit, practic n-a fost o iarnă foarte grea.“

De fapt reducerea de costuri s-a văzut foarte bine când a intervenit AquaCaraș, scoasă din schemă de aceiași „doritori“. „Toaletările la fel, dacă țineți minte, Atlas Marcaje a luat vreo 700-800.000 de lei ca să toaleteze câțiva zeci de kilometri de drum județean, a amintit Dunca. Or noi, dacă cumpăram un excavator cu un tocător și o cupă din aceea care curăță șanțurile (…), am fi toaletat probabil și am fi făcut șanțurile pe 150 de kilometri de drum județean (cu acești bani – n.r.). Deci ăsta este substratul, nu au avut majoritatea și nu au putut să dea jos din buget acești bani. Data trecută i-au dat jos, i-au mutat la altă investiție, care oricum nu se va putea face acum și banii vor rămâne în excedent. În varianta de buget propusă acum, am lăsat acei bani pe care i-a mutat dl Crina și am mai luat alții, tot din excedent, și iată am rezolvat și una, și alta. Dar e prea urât, prea evident! Nu mai e nevoie în partea cealaltă, hai să-i luăm de aici doar să nu fie.“

Ca o concluzie, șeful județului a precizat: „Neaprobarea bugetului afectează pe toată lumea. Ei afectează în primul rând ordinele de începere pentru lucrările care nu mai pot fi oprite. Deci fiecare zi de întârziere, de blocaj pe care PSD-ul poate să ni-l facă, înseamnă că contractul la Răcășdia-Vrăniuț nu se semnează, că deși banii există în cont nu putem să-i dăm. Nu putem să facem anumite angajamente vizavi de, eu știu, podul de la Sacu, care este calamitat și putem să-l facem, așteptăm bugetul. Sunt multe lucruri care nu se pot face, pe ei asta îi interesează.“

Întrebat dacă social-democrații îl sabotează, Dunca a răspuns: „Bineînțeles, dar asta din momentul în care au luat primii consilieri de la PNL, că înainte n-au putut. Fiindcă am avut majoritatea și au sabotat numai acolo unde aveam nevoie de majoritate de două treimi: drumul de la Poiana Mărului și câte, și mai câte. (…) O să facem o ședință peste câteva zile și atunci vor veni, nu avem ce să schimbăm. Degeaba tot vorbește dl Crina, dacă aveau consilierii și le convenea, treceau peste tot și votau.“

Chiar dacă știa că social-democrații vor scoate finanțarea de la utilaje, Dunca a stăruit în propunere, explicând: „Pentru că vreau să se vadă încă o dată că se scot de la finanțare achiziția de utilaje pentru toaletarea marginii drumurilor!“, dar și pentru deszăpeziri. Șeful județului a subliniat că nu s-a consolat cu ideea, pentru că e „ca și sacul de box. Credeți că ăla are ceva dacă mai ia doi pumni!?“

Mai ales că mărul discordiei din buget nu e vreo măgărie decembristă de-a lui Dunca, ci posibilitatea ca utilaje puține și muncă ieftină să scutească județul de costisitoarele căpușe de pe deszăpeziri și toaletări.

JCS-A.M.