CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean face demersuri pentru obţinerea acestei finanţări, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM), în vederea schimbării instalaţiilor electrice şi de gaz la staţionarele spitalului judeţean!
„Am ales în a nu continua să investim într-o direcție, din punctul meu de vedere nepotrivită în conjunctura de astăzi, și să încercăm în a ne valorifica șansa de a merge pe tot sau nimic“, a precizat şeful judeţului după ce, cu sprijinul consilierilor liberali, s-a renunțat la proiectele cu finanțare europeană care prevedeau reabilitarea energetică a celor trei staționare ale Spitalului Județean de Urgență Reșița.
Chiar dacă la şedinţa de la finele lunii iunie, consilierii PSD, PMP, Pro România au venit cu argumente că nu este bine să se renunţe la proiectele de reabilitare energetică, Ioan Crina de la PSD spunând că pierdem şansa de a economisi anual 400 de mii de euro numai cu încălzirea, aleşii judeţeni liberali şi-au asumat pierderea banilor europeni.
„Consilierii noștri au dat dovadă de responsabilitate și au înțeles că nu avem cum să continuăm cu aceste proiecte. Sperăm să facem treabă cu spitalul județean și vom accesa cât mai repede, pe POIM, unde ne putem înscrie până în martie 2022, 10 milioane de lei, adică două milioane de euro, pentru schimbarea instalațiilor electrice şi de gaz în cele trei staţionare. Iar cu suma de bani pe care vom găsi să o alocăm chiar de anul acesta, să reparăm cât se poate, în așa fel încât să putem funcționa acolo până la darea în folosință a noului spital județean, idee pe care vom merge cu toată energia. Adică ori facem și schimbăm lucrurile, ori vom cârpi, așa cum vom putea, prin resurse proprii.”, a declarat Romeo Dunca la finalul ședinței Consiliului Județean.
În perioada următoare vor începe reparaţiile la acoperişul Staţionarului 2. Reparaţiile respective fac parte din măsurile obligatorii, impuse de Ministerul Sănătăţii, în raportul întocmit după controalele efectuate la Reşiţa.
JCS-Nina Curiţa