CARAŞ-SEVERIN – Cei vizaţi să plece din instituţie mai stau până în 15 februarie pentru că, spune şeful judeţului, trebuie timp ca să fie testată toată lumea!
În urma unor discuții purtate cu membrii sindicatului salariaților din Consiliul Județean, Romeo Dunca a decis să le mai dea răgaz celor pe care plănuia să îi concedieze din 7 ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a noii organigrame. Unii consilieri judeţeni au pledat pentru ca organigrama să se aplice doar din vară încolo. Organigrama a rămas aşa cum a fost aprobată în şedinţa din 27 noiembrie şi, spune preşedintele Consiliului Judeţean, „am împins doar termenul de aplicare până pe 15 februarie pentru a da timp celor care au emoţii că nu-şi găsesc loc de muncă şi ca noi să avem timp să analizăm pe toată lumea, pentru că a început să treacă fenomenul de teamă. Cei care au înţeles că nu sunt vizaţi şi cei care au înţeles că trebuie să plece dau şi mai tare din aripi şi fac şi mai mult rău şi încurcă. Noi ştim cei care sunt şi dintr-o parte şi din cealaltă şi din 15 februarie vom putea să lucrăm cu aceeaşi echipă şi câteva persoane noi care vor veni să ne ajute la ce avem de făcut“.
Preşedintele Consiliului Judeţean susţine că lucrează foarte greu cu unii angajaţi: „În foarte multe poziții am un contact ostil. Lucrez cu o parte dintre oamenii și colaboratorii pe care mi i-am adus după mine în calitate de consilieri sau pur și simplu în calitate de oameni care efectiv mă ajută stând lângă mine, înțelegând ce se întâmplă și dându-mi sfaturi, rămânând în afara anvelopei de angajați pe care mă bazez. La Direcția de Drumuri pot să spun că este un mediu atât de ostil, că nu reușesc să-mi obțin documentele, iar actele apar, dispar, nici nu știm cum. Prelungirea acestei stări e ca o radioterapie pentru un organism care oricum nu mai are nicio șansă”.
Romeo Dunca a mai precizat că oamenii care muncesc nu vor avea de suferit, că s-a discutat deja cu ei, iar această amânare a aplicării noii organigrame este, până la urmă, un ajutor tot pentru angajații răuvoitori, care oricum vor pleca din instituție: „Oamenii au început să înţeleagă că noi nu avem treabă cu persoanele, noi avem treabă cu lenea, cu incompetenţa şi cu lipsa de performanţă şi deja oamenii încep să prindă curaj“.
Cât despre posturile de consilieri, preşedintele Consiliului Judeţean susţine că sunt câteva în plus, mai exact şase: „Doi la mine şi câte doi la cei doi vicepreşedinţi pentru că din această poziţie putem pune fără concurs câţiva oameni foarte importanţi care să vină să supravegheze anumite sectoare unde schimbarea nu va fi atât de uşoară“. Anul viitor trebuie ales şi celălalt vicepreşedinte, favoriţi fiind Ioan Chisăliţă şi Marius Isac.
JCS-Nina Curiţa