REŞIŢA – Comisia de lucru extinsă pentru analiza raportului preliminar al Planului de mobilitate urbană durabilă s-a întrunit zilele trecute, sub cupola palatului administrativ municipal reşiţean.
„Au participat factori de decizie din cadrul administraţiei publice locale, reprezentanţi ai operatorului de transport public local – SC Spedition RO-A-TIR SRL, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin – Biroul Rutier Municipal, ai Poliţiei Locale, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului. În cadrul întâlnirii, reprezentanţi ai SC Metroul SA Bucureşti (firma care elaborează Planul de mobilitate) au prezentat situaţia existentă cu identificarea problemelor şi s-a propus o listă de proiecte şi scenarii de mobilitate pe baza unei analize multicriteriale. Analiza a avut drept scop reducerea emisiilor, a poluării fonice, încurajarea folosirii transportului public şi a celui nemotorizat (biciclete) iar, în final, prioritizarea circulaţiei pietonilor odată cu îmbunătăţirea infrastructurii rutiere“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
A fost analizată conectivitatea drumurilor cu reţeaua naţională sau cu regiunea Banat, în vederea ierarhizării proiectelor propuse, ce urmează să fie evaluate. După ce vor fi găsite şi testate măsurile necesare pentru creşterea gradului de mobilitate, în următoarele etape se va trece la plegătirea unui plan ce va fi supus aprobării Consiliului Local Reşiţa, ne mai informează municipalitatea.
