TOPLEȚ – Ion Blidaru, noul primar al comunei, și-a propus să continue proiectele începute de predecesorul său, dar și să implementeze noi inițiative menite să modernizeze comuna și să îmbunătățească condițiile de trai pentru cetățeni!
Acesta a explicat că multe dintre proiectele aflate în derulare sunt rezultate ale colaborării dintre el și fostul primar, Ilie Hașcă, alături de care a stat ca viceprimar timp de opt ani. „Am preluat o serie de proiecte de la domnul Hașcă, proiecte la care am contribuit împreună. Printre acestea, aș menționa construirea unei noi grădinițe în Topleț, finanțată prin fonduri europene, în valoare de 270.000 de euro. Grădinița este aproape finalizată, mai având nevoie doar de câteva ajustări tehnice cerute de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.“, a declarat Ion Blidaru.
Printre cele mai importante inițiative aflate în desfășurare primarul a amintit: „Reabilităm, modernizăm și eficientizăm energetic școala gimnazială din Topleț, proiect finanțat prin fonduri europene. Lucrările vor include atât îmbunătățirea clădirii, cât și dotarea cu mobilier, echipamente didactice și digitale, necesare pentru un mediu educațional modern. Ne concentrăm să modernizăm complet școala, pentru ca elevii să beneficieze de cele mai bune condiții, de la spații sigure și primitoare până la tehnologie modernă. Un alt obiectiv este construirea unei piste de biciclete, finanțată tot prin fonduri europene, cu un buget estimat la peste 1 milion de lei“.
Pista va include două stații de încărcare și are potențialul de a atrage turiști în zonă. Podul care trece peste râul Cerna trebuie reabilitat, proiect început prin Programul Național de Dezvoltare Locală în 2016. „Lucrările, estimate la 1.600.000 de lei, au întâmpinat dificultăți din cauza avizelor necesare, dar acum sunt aproape de a începe. Acest pod este cartea noastră de vizită, intrarea principală în comună. Vrem să fie reprezentativ pentru Topleț. Nu sunt mândru cu el, de cum arată deloc. Cel mai important proiect este proiectul la nivel de județ, alimentarea cu apă și canalizare, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare, unde avem o asociere cu Herculane și cu Mehadia. Avem o stație la Herculane, unde ar trebui să meargă apele uzate, un proiect chiar destul de complicat și o valoare foarte mare la el. Modernizarea drumurilor comunale în Topleț este un proiect finanțat prin <<Anghel Saligny>>, la care am semnat contractul de refinanțare, dar e legat cumva de apă și de canal, că nu îl putem realiza până nu recepționăm apa și canalul. Iar, ultimul proiect, și nu cel din urmă, care se leagă cumva de alimentarea cu apă și reabilitarea străzilor în Comuna Topleț. Drumul către Herculane, este un proiect care și el se leagă de finanțarea și ducerea la bun sfârșit, a proiectului cu apă și canalizare. Valoare totală a acestui proiect complex este de 54 de milioane de lei fără TVA.“, a subliniat primarul.
Ion Blidaru a anunțat și câteva proiecte noi, adaptate nevoilor actuale ale comunei: extinderea rețelei electrice în zona Iardaștița, unde se construiesc noi locuințe și extinderea și modernizarea cimitirului din Bârza, inclusiv construirea unei capele. „Am identificat deja terenul, are 700 de metri pătrați, primăria are bani și urmează să îl achiziționăm pentru suma de 10 mii de euro.“, a explicat edilul. Un alt obiectiv important este dezvoltarea turismului local. Printre atracțiile principale se numără ansamblul de mori din comună, asemănător cu cel de la Rudăria. Primarul a menționat că dorește să colaboreze cu Asociația „Acasă în Banat“ pentru promovarea acestuia și a apeductului turcesc, un monument istoric care, la fel, se poate vizita de turiștii care ajung prin zonă. „Ne dorim să finalizăm cât mai repede toate proiectele aflate în derulare și să implementăm noi inițiative care să răspundă nevoilor comunității. Este un efort enorm pentru a face din Topleț o comună modernă și atractivă.“, a încheiat Ion Blidaru.
JCS-Denis Dutca