Gara din localitate, devenită un nod feroviar de
dincolo de timpuri, primul nod de cale ferată din
această parte a Europei, a fost marţi scena
unei noi aniversări. Ieri s-au împlinit 100
de ani de când în Oraviţa a intrat
primul tren venit de la Berzovia, în 10 februarie
1909 având loc deschiderea oficială a
traseului de 59 de km dintre cele două
localităţi, la care lucrările au fost
finalizate patru ani mai târziu.
Însă primul tren a intrat în
Oraviţa cu mulţi ani mai devreme, gara din
localitate fiind, potrivit primarului, Ion Goga, prima
de pe teritoriul naţional al României, unde
a fost dat în folosinţă şi primul
depou. Tot aici, în 1854, a fost dată
în folosinţă – pentru transportul
de mărfuri – prima cale ferată
montană din România
(Iam-Oraviţa-Anina), care este, cronologic
vorbind, a patra cale ferată din ţară,
şi care a fost deschisă transportului de
călători doi ani mai târziu. Potrivit
ing. Radu Bellu, reprezentantul C.F.R. – care a
realizat şi o monografie intitulată
„Centenarul Căii Ferate
Oraviţa-Berzovia 1909-2009“ –,
dezvoltarea căilor ferate din zona Oraviţei a
fost strâns legată de Uzinele
Reşiţei.
Evenimentul de marţi a început cu o
călătorie cu motorul pe traseul aniversar
– care a fost concesionat, în urmă cu
un an şi jumătate, unei societăţi
private –, dinspre Berzovia, la Oraviţa,
unde, în gară, călătorii au fost
primiţi în acorduri de fanfară, urmate
de o slujbă oficiată de un sobor de
preoţi, fiind inaugurată o
plăcuţă comemorativă.
Ing. Radu Bellu a ţinut să precizeze că
şi-a dorit neapărat ca în gară
să fie adusă o locomotivă cu aburi
unicat, de o mare valoare pe care nu mulţi copii
din ziua de astăzi au avut şansa să o
vadă. Lucru care s-a şi întâmplat
de altfel, însă dincolo de imaginea
proaspăt vopsită a bătrânului
utilaj se ascunde marea nevoie de reparaţii,
şi la fel de marea lipsă de bani.
Şi totuşi, în spatele blitz-urilor,
evenimentul a ascuns probleme organizatorice. Unii
primari au fost invitaţi la eveniment abia
în seara de dinainte, marii absenţi fiind
senatorii şi deputaţii
cărăşeni, care, după cum spun
gurile rele, au avut de discutat problema bugetului.
Prefectura şi Consiliul Judeţean şi-a
trimis câte un reprezentant… Alături de ei
au mai fost prezenţi, marţi, Mircea Benec,
directorul Sucursalei Regionale de Căi Ferate
Timişoara, şi reprezentanţii
societăţii care au concesionat traseul.
Antoniu Mocanu
