Caraş-Severin, Romania

MARGA – Așa poate fi descris, în câteva cuvinte, proiectul depus de primărie pe Programul „Anghel Saligny”. Concret, pe drumul comunal vechi, în lungime de 5,5 km, se vrea turnarea unui strat de asfalt nou peste stratul actual!

De asemenea, se vor amenajarea de trotuare pe aceeași lungime, precum și amenajarea a aproximativ 7 km de rigole. Toate printr-un proiect de aproximativ 9 milioane de lei, pentru care se așteaptă semnarea contractului de finanțare.

„Drumul e de foarte bună calitate deoarece, în anii 80, pe acest drum a fost turnat un strat de beton de o palmă pentru a servi accesului către barajul din zonă. Apoi, în 2008, peste beton a fost turnat un strat de asfalt care însă, în atâția ani, s-a deteriorat. Acum vom turna încă un strat de asfalt peste cel vechi!”, am aflat de la primarul Nicolae Beg.

După semnarea contractului de finanțare, va demara procedura de licitație, urmată de execuția lucrărilor.

JCS-I.I.