CARAŞ-SEVERIN – La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis în ședința de miercuri, 21 decembrie, alocarea sumei de 218.495.733,92 de lei pentru 68 de teatre, opere și filarmonici din 45 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 32 de județe!
Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit de la nivelul fiecărui județ, în perioada 1 august-8 decembrie 2023, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole aflate în subordinea unităților administrativ-teritoriale. Pe lista Ministerului Dezvoltării se află şi judeţul Caraş-Severin, suma alocată fiind de 2.000.000 lei cu destinația Teatrul de Vest din Reşiţa.
Banii au fost repartizaţi conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la termenul legal, de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în subordinea căruia se află Teatrul de Vest Reşiţa. Măsura vine în sprijinul acestei instituţii atât pentru dezvoltarea infrastructurii culturale, cât şi pentru susţinerea cheltuielilor legate de asigurarea funcţionării şi de continuarea investiţiilor.
Banii vor fi folosiți pentru salarii, utilități, un mijloc de transport, dar și pentru viitoare producții teatrale.
JCS-Nicoleta Moraru