În primul rând, accesul României la
resursele naturale din zona Insulei Şerpilor. Dar
una e să ai acces la un lucru, cu totul altceva e
să-l foloseşti. Cele mai multe companii
petroliere care şi-au arătat interesul pentru
exploatarea zăcămintelor din jurul insulei au
mers pe mâna ucrainenilor.
Lucru curios, printre ele se află şi OMV,
proprietara celei mai importante companii petroliere
româneşti. Să fi avut mai multă
încredere în şansele Kievului, sau
să fi fost siguri că, în cazul unei
victorii româneşti, vor avea suficientă
influenţă la Bucureşti pentru a primi
concesiunea? Cine ştie… Urmează să
vedem acest lucru la licitaţie.
Până atunci, putem să vedem cum
aleşii se reped care mai de care să-şi
atribuie meritele acestui succes istoric.
Însă, dacă am reuşit să
tranşăm după mai bine de 40 de ani veche
dispută cu URSS, onoarea le revine
reprezentanţilor României la Haga. Acum,
auzim peste tot de Bogdan Aurescu. Peste şase luni
oare vom mai şti ceva despre acest om sau despre
cei ce au obţinut acest succes? Puţin
probabil. În cel mai fericit caz,
contribuţia lor va rămâne în
manualele de specialitate.
Vom auzi tot despre foşti/actuali
prim-miniştri în mandatul cărora s-a
început/s-a încheiat procesul,
preşedinţi-jucători sau alte asemenea
personaje, care, chipurile, ar fi fost factorul decisiv
care a înclinat balanţa.
Şi, cine ştie, poate peste câţiva
ani vom avea din nou „privilegiul“ de a
cumpăra petrol şi gaze de la alţii, la
preţul pieţei, în timp ce roadele
procesului de la Haga vor fi vândute pe sub
mână la preţuri de nimic. Că doar
banii nu au miros, nici măcar de petrol.
Nina Curiţa