Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Printre primarii din județul Caraș-Severin care au depus la Compania Națională de Investiții „CNI S.A.” solicitări de includere a unor obiective de interes local în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social se numără și doi edili de pe Valea Bistrei. E vorba de primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, și de cel al comunei Glimboca, Petru Crîsnic!

Astfel, pentru dezvoltarea infrastructurii locale a comunei Zăvoi, primarul Doru Iustin Cîrdei a depus cinci proiecte, după cum urmează: „Reabilitare, modernizare, dotare și extindere sediu Primăria comunei Zăvoi, localitatea Zăvoi, județul Caraș-Severin”, prin Subprogramul „Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcțiilor”; „Reabilitare, modernizare și dotare Dispensar medical în localitatea Zăvoi, județul Caraș-Severin”, prin Subprogramul „Unități sanitare”; „Construire și dotare Sală de sport în localitatea Măru, comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin”, prin Subprogramul „Săli de sport”; „Construire și dotare teren special amenajat pentru practicarea sportului în aer liber în localitatea Zăvoi, comuna Zăvoi, județul Caraş-Severin”, prin Subprogramul „Complexuri sportive”; „Reabilitare și modernizare drumuri de interes local în localitățile Valea Bistrei, Zăvoi și 23 August, comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin”, prin Subprogramul „Drumuri de interes local și drumuri de interes județean”.

În ceea ce privește comuna Glimboca, primarul Petru Novac Crîsnic a depus la Compania Națională de Investiții „CNI S.A.”, două proiecte, respectiv „Modernizare şi reabilitare Drumuri Comunale Glimboca”, prin Subprogramul „Drumuri de interes local și drumuri de interes județean”, şi „Reabilitare şi modernizare Drum Comunal Custom, Glimboca” , prin Subprogramul „Lucrări în primă urgență”.

După ce au trecut cu bine de etapa depunerii solicitărilor, cei doi primari de pe Valea Bistrei mai au de așteptat până ce își vor vedea realizate obiectivele de investiții pe care și le doresc implementate la nivelul comunelor pe care le conduc, deoarece Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social cuprinde mai multe etape intermediare până la obținerea finanțării.

JCS-Gabi Berger