Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Miercuri, 23 septembrie, în jurul orei 10.30, cei de la ISU au cerut intervenţia poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului Moldova Veche pentru a salva doi cărăşeni care rămăseseră izolaţi pe Dunăre, după ce barca lor s-a defectat.

Cei doi se aflau la pescuit şi, din cauza vremii nefavorabile, nu s-au mai putut întoarce pe malul românesc. Aceştia au fost într-un final salvaţi de către poliţiştii de frontieră, care i-au reperat cu ajutorul unei ambarcaţiuni din dotare. Cei doi bărbaţi, unul de 46 de ani, celălalt de 50, au fost aduşi în condiţii de siguranţă la mal şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, după cum ne informează agentul principal Ramona Tîrnovan, din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin.