Caraş-Severin, Romania

GLOBU RĂU – Minorii, cu vârste între 3 și 5 ani ar fi plecat aseară de la domiciliu, din satul Globu Rău, comuna Mehadia, și nu au fost găsiți nici până la această oră. În căutarea celor doi copii sunt implicate numeroase forțe de ordine, inclusiv doi câini polițiști și elicopterul IGAV de la Caransebeș!

Cei doi copii sunt căutați atât de forțe de ordine, cât și de voluntari, pădurari și salvamontiști. Sunt implicați în căutări 70 de polițiști cu 25 de mașini și doi câini specializați în căutare de persoane de la Inspectoratul Județean de Poliție, 9 jandarmi cu două mașini, 8 subofițeri ISU cu două autospeciale, lucrători ai Parcului Național Domogled-Valea Cernei, salvamontiști de la Băile Herculane și pădurari de la Ocolul Silvic Mehadia, plus 10 voluntari. În caz de nevoie, ISU mai poate trimite în zonă peste 20 de ofițeri și subofițeri de la Reșița, Caransebeș, Oravița și Moldova Nouă.

UPDATE ORA 9. Dispariția celor doi a fost anunțată astăzi, 3 iunie, imediat după miezul nopții, când oamenii legii au putut afla că micuții – Florin Gheorghe Frățilă, de 5 ani, și Maria Magdalena Frățilă, de 3 ani – plecaseră în cursul serii, pe la 20.00, și nu s-au mai întors.

„Imediat după sesizare, la fața locului au fost direcționați peste 50 de polițiști, cu mijloacele tehnice din dotare și câini de serviciu, jandarmi, pompieri, o echipă salvamont, pădurari și localnici, care au demarat activitățile de căutare în localitatea Globurău, în localitățile învecinate, în împrejurimi și în pădurile din zonă. Ulterior, au fost mobilizate și dirijate forțe suplimentare, la această oră fiind angrenate în activitățile de căutare peste 100 de forțe, dintre care 75 de polițiști, 9 jandarmi, 8 pompieri, 2 lucrători salvamont, pădurari, voluntari, membri ai familiei și 2 câini de urmă aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. De asemenea, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviație, care a dirijat în zonă un elicopter cu cameră de termoviziune. Momentan, căutările se desfășoară cu dificultate având în vedere condițiile existente la fața locului: arie împădurită extinsă, întuneric și zonă accidentată“, transmite Poliția Caraș-Severin.

Căutările au continuat fără întrerupere și în această dimineață. De la ora 5.00, un elicopter IGAV cu un echipaj la bord survolează întreaga zonă împădurită din proximitatea localității de dispariție. „În acest moment, peste 250 de forțe, suplimentar față de cele angrenate pe timpul nopții, dintre care aproape 100 de polițiști din structura aparatului județean al Inspectoratului, Polițiilor Municipale Reșița și Caransebeș și Poliției Stațiunii Băile Herculane, împreună cu 20 de jandarmi, inclusiv jandarmi montani de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin, 41 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic, 8 specialiști Salvamont, voluntari, pădurari și localnici care cunosc foarte bine zona, împărțiți în echipe, au împânzit întreaga zonă de căutare. La fața locului se acționează în continuare cu cei doi câini de prelucrare urme de miros uman ai inspectoratului, urmând a fi adus un al treilea câine antrenat în misiuni de căutare-salvare aparținând Serviciului Salvamont Caraș-Severin. Se depun toate eforturile instituționale pentru ca cei doi minori să fie găsiți cât mai repede și aduși în siguranță“, ne asigură IPJ CS.

Cei care pot furniza informații cu privire la cei doi minori dispăruți sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.

UPDATE ORA 15. Copiii au fost găsiți cu puţin timp înainte de ora 15.00. Un conducător auto i-a văzut pe marginea DN 6, în apropiere de Plugova, a sunat la 112 și imediat la faţa locului au ajuns poliţiştii, care i-au preluat pe cei doi micuţi. Când au fost găsiţi, ei se aflau la o distanţă de 8 kilometri de casă…

JCS-A.M.