Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Rata de promovare la examenul maturităţii în Caraş-Severin este de 59,15%. Avem şi o medie de 10, înainte de depunerea contestaţiilor!

Emoţii mari pentru absolvenţii de clasa a XII-A, dar şi mai mari pentru părinţii acestora. Azi, în jurul prânzului, în centrele de examen au fost afişate primele rezultate la Bacalaureat, înainte de depunerea contestaţiilor. Conform datelor preliminare, în judeţul Caraş-Severin, procentul de promovabilitate la acest examen al maturităţii este de 59,15%.

În sesiunea iunie-iulie de anul acesta s-au înscris 2160 de candidaţi, dintre care 1170 au promovat, dintr-un total de 1978 de elevi prezenţi. Au absentat 182 de candidaţi, 801 au fost respinşi, iar 7 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceştia nu se vor mai putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului naţional de Bacalaureat.

Un candidat a obţinut media 10! Acest elev merituos provine de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ din Reşiţa. Dintre candidaţii care au promovat examenul, 196 de elevi au medii cuprinse între 9 şi 9,99.

Potrivit comunicatului de presă transmis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este de 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului de Bacalaureat este minimum 6 (şase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. După soluţionarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi anunţate, duminică 5 iulie, ne-a transmis Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

JCS-Nicoleta Moraru

Adaugă comentariu