REŞIŢA – Zilele trecute, unul dintre colegii mei venea de la o documentare. Se opreşte la biroul meu şi îmi spune: „Oamenii sunt tot mai urâţi sufleteşte şi nu ne mai bucură nimic. Nici măcar sărbătorile ce vin”. I-am zâmbit. El fiind un tip vesel, ştiam că acea concluzie tristă era o trăire de moment, rezultatul unei acţiuni nereuşite sau al unei fapte fără efectul scontat. Suntem oameni. Prin urmare, îi vedem pe cei din jur şi suntem văzuţi în funcţie de stările sufleteşti pe care le avem.
Oscilăm în păreri de la un crâmpei de gând la altul, de la o zi la alta, de la o privire la alta. Cineva special din viaţa mea, atunci când e necăjit, îmi spune: cu cât cunosc mai mulţi oameni, cu atât mai mult iubesc animalele. Când este bucuros, îmi zice că trebuie să iertăm şi să fim buni. Recunosc că îndemnul cu iertarea mă influenţează mult, poate pentru că îi simt bucuria. Am câţiva amici care lucrează prin străinătate şi îmi mai spun că oamenii acolo sunt mai veseli. Dar ei, cei care vin înapoi de acolo, tot trişti sunt când ajung pe aici. Deprind orice, mai puţin veselia străinilor. Aşa că nu cred că traiul prin vreun alt colţ al ţării sau al lumii te face o bunătate de om ci tu, natura ta umană. Iar cum în ultima vreme ne-am obişnuit să privim viaţa numai din perspectiva banilor şi a ceea ce are vecinul, colegul sau ruda, atunci românii şi în special cărăşenii sunt campionii feţelor căzute.
Revenind la ce spuneam la început, vedem şi suntem văzuţi în funcţie de stările sufleteşti.Cred că atunci când vrem să vedem ceva bun în jur trebuie să începem cu noi. Fii bun pentru sufletul tău! Oferă un zâmbet, un dar, un gest de suflet, demonstrează cuiva bucuria lucrurilor simple. Iar pentru ca bucuria ta să fie completă, nu aştepta nimic în schimb. Nici măcar un „mulţumesc” ce poate deveni banal atunci când în ochii celuilalt nu vezi decât blazare. Iar pentru ca stările celor cu care interacţionezi să nu te copleşească, încearcă să accepţi oamenii aşa cum sunt: amuzanţi, trişti, interesanţi, împliniţi, frustraţi, buni, răi, banali. Nu împrumuta stări ce nu îţi fac bine. Ţine aproape de suflet pe cei pe care îi iubeşti şi care ştii că te iubesc, pe cei cărora le duci dorul şi care îţi duc dorul.
Ieri, pentru câteva clipe, am admirat lacrimile îngheţate ale stâncilor de pe Valea Miniş. Am ascultat puţin poveştile mute ale ţurţurilor, prinţi ai arhitecturii încremenite a văii. Deşi acolo, în preajma lor, timpul este din cleştar, chemarea lumii vii este mai puternică. Închinaţi tot ce aveţi mai frumos celui sau celor care vă închină frumosul!
Nina Curiţa