CARAȘ-SEVERIN – Suma reflectă majorarea de TVA și ajustarea prețurilor, fiind incluse și rigole, cămine și accesuri spre locuințele oamenilor. Ne referim la proiectul vizând modernizarea DJ 608 Plugova (DN 6)-Globurău-Costiș-Borugi-Cornereva-Obița-Rusca (DN 6), ajuns în etapa a doua, care a suferit modificări și la capitolul cheltuielilor aferente investiției!
Potrivit documentației, această a doua etapă conține de fapt lucrări care n-au putut fi executate la timp, întârzierile fiind cauzate de alte lucrări, la rețelele de apă și canalizare, din interiorul unor localități traversate de drumul județean.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a explicat că antreprenorul (Emiliano Vest -n.r.) a notificat forul județean, în calitate de beneficiar, în privința necesității suplimentării proiectului cu 11.288.000 lei, cu TVA inclus. Șeful județului a făcut o scurtă explicație a acestei sume, precizând că 4.880.000 de lei sunt ajustări de preț, stabilite în baza a două ordonanțe de Guvern, reflectând și creșterea cotei de TVA de la 19 la 21%. „Restul de 6.408.000 de lei sunt cheltuieli neeligibile, care au făcut obiectul a două dispoziții de șantier. Ele prevăd detalii de execuție, reprezentate de rigole, case cămin și respectiv accesuri la proprietățile persoanelor fizice. Valoarea eligibilă a proiectului este de 162.838.105,64 lei, aferent celor două etape. Rezultă un procent de 85,34% cheltuieli eligibile și 14,66% cheltuieli neeligibile.“
În total, județul suportă 26.598.000 de lei, bani din care 818.000 de lei reprezintă contribuția proprie, de 2%, din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv 25.780.960,35 lei, reprezentând valoarea totală neeligibilă a proiectului.
JCS-A.M.

1 Comentariu
Hurduzeu își ajută sponsorul din campanie(Bejerita) cu o asemenea ajustări și o să mai urmeze alte ajustări, alte șmecherii marca Hurduzeu