Caraş-Severin, Romania

ARMENIȘ – Încă 8 exemplare ale uriașilor care în urmă cu două secole dominau Carpații au ajuns în Măgura Zimbrilor, la Armeniș, pentru a se alătura celei mai mari populații de zimbri liberi din România!

Au ajuns în grija comunității din Armeniș și a rangerilor LifeBison după mai multe amânări, provocate ba de pandemie, ba de furtunile care au făcut ca drumul spre țarcul de aclimatizare să fie impracticabil.

Potrivit celor de la WWF-România, „după carantina obligatorie în țarcul de aclimatizare (da, și zimbrii sunt responsabili și stau în carantină), vor fi eliberați într-un areal de 15 hectare pentru a se familiariza cu noul habitat. Apoi se deschid porțile către libertate! Încă în stadiul de năpârlire, blana nouă va deveni bogată, bună pentru a-i apăra de frigul iernii. Cei peste 57 de zimbri deja liberi le vor arăta cum se trăiește sălbatic!”.

Noii sosiți vin de la rezervații și centre de reproducere din Germania și Elveția și fac parte din inițiativa Rewilding Europe și WWF-România, care are ca scop conservarea acestei specii vulnerabile și creșterea biodiversității din Carpații Meridionali.

JCS-L.A.

FOTO: Gianluca D’Amico