Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Proiectul realizat în coproducţie cu patru teatre din ţară, din care face parte şi Teatrul de Vest Reşiţa, abordează subiectul fierbinte al Centenarului. Punerea în scenă a unei asemenea teme a fost o provocare pentru cei care au înaintat proiectul la Ministerul Culturii pentru obţinerea finanţării, în primul rând pentru regizorul Ştefan Iordănescu.

Finalizarea înseamnă un tur de forţă la toate cele patru teatre care au contribuit, fiecare cu câte doi actori, pentru reprezentarea spectacolului, dar şi la Timişoara şi la Bucureşti. Doar în acest an, fiindcă spectacolul a fost gândit să se joace timp de doi ani, nu doar în ţară, ci şi dincolo de fruntariile ei. Important, când mergem să vedem spectacolul, şi sigur vor fi mulţi doritori, pentru că intrarea este liberă, chiar dacă se face pe bază de rezervare, e să nu plecăm din start cu idei preconcepute, cum că proiectul ar fi fost înaintat şi făcut doar să fie făcut, ca multe altele din câte s-au întâmplat şi se întâmplă prin ţară când e vorba de muls nişte bani în asemenea împrejurări. Ne-a asigurat de asta însuşi regizorul împreună cu managerul Florin Gabriel Ionescu, dar mai ales actriţa noastră, Camelia Ghinea, care a fost distribuită în spectacol din trupa Teatrului de Vest, alături de Ana Maria-Cizler. Ea ne-a împărtăşit deja, în cadrul unei conferinţe de presă, impresii din timpul lucrului la spectacol, dar şi de la premierele care au avut loc la Teatrul „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad – două dintre teatrele cooptate în proiect, dar şi la Timişoara. Cum a venit rândul Teatrului de Vest din Reşiţa să pună scena la bătaie pentru două spectacole, programate în acest weekend, respectiv sâmbătă, 10 noiembrie şi duminică, 11 noiembrie, de la ora 19.00, cu siguranţă reşiţenii vor să ştie la ce să se aştepte.

„E greu să aduni actori din patru teatre diferite, din patru regiuni istorice diferite. Într-un fel gândeşte moldoveanul, în altul bănăţeanul sau olteanul. Noi, totuşi, deşi n-am mai lucrat niciodată împreună a trebuit să facem în aşa fel încât să gândim şi să ne întâlnim pe aceeaşi lungime de undă ca să scoatem spectacolul. Au fost momente când majoritatea actorilor şi-a făcut bocceluţa, spunând că nu mai rezistă, că pleacă. Toţi am trecut prin această criză, deci uşor nu a fost. Vă spun, însă, cu mâna pe inimă că lucrul cu Ştefan Iordănescu a fost extraordinar de frumos şi de plăcut. El este omul care dă libertate actorului, dar ştie să-i spună şi când să se oprească, cât să mai pună la personaj sau cât să scoată. Este al doilea spectacol pe care l-am făcut cu el şi se numără între cei cinci regizori cu care mi-ar plăcea să colaborez oricând. Spectacolul s-a legat greu, iar repetiţiile s-au prelungit, de la o lună la o lună şi jumătate. S-a lucrat mişcare, canto, exerciţii de grup, ca la facultate, să ne cunoaştem mai bine, să încercăm să ghicim ce gândeşte partenerul în scenă, să transmitem şi să primim pe scenă exact ceea ce trebuie. Decorul mi se pare fantastic. Ceea ce a realizat scenografa Dorotheea Iordănescu este absolut superb. În momentul când a venit Lucian Moga de la Arad (design lumini), pentru a completa acel decor şi cu proiecţie, când au venit şi costumele, pur şi simplu am uitat de durerea din spatele acestui spectacol. S-a legat un spectacol frumos, un spectacol în care vorbim despre superficialitate, despre faptul că noi, românii, suntem oamenii buni la toate, dar nu facem nimic cum trebuie. Ne trezim că suntem extraordinar de buni la toate, de la sport la politică, chiar şi pe doamna de serviciu credem că o putem învăţa să-şi facă treaba mult mai bine decât şi-o face ea. S-a plecat de la lucruri mărunte în textul semnat de Vlad Tăuşance. Textul are trei tablouri: fiecare tablou se petrece în aceeaşi zi, respectiv 30 noiembrie, a trei ani succesivi, 2016, 2017, 2018. Avem o evoluţie a personajelor, asta ca să ne vedeţi şi altfel, să nu vă obişnuiţi cu noi ca personaje, nu veţi apuca să vă plictisiţi, pentru că imediat apărem altfel şi altfel şi altfel“, ne-a spus Camelia Ghinea.

Actriţa noastră şi-a lăudat colegii de scenă, apreciindu-le talentul după o lună şi jumătate de lucru împreună. Este vorba despre Lucreţia Mandric şi Daniel Beşleagă de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, Andrei Cătălin şi Andrei Brădean de la Teatrul „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea, Ana Maria – Cizler şi Camelia Ghinea de la Teatrul de Vest din Reşiţa şi Iulia Alexandra Dinu şi Sorin Calotă de la Teatrul Clasic „Ioan Slalvici“ din Arad. Aceasta este, aşadar, distribuţia în spectacolul „Ne ştim de 100 de ani“. Mai trebuie adăugat că Lorette Enache semnează coregrafia, muzica – Ildiko Fogarassy, design video – Cristian Ienciu, iar asistenţă regie – Vera Ion. După cele două reprezentaţii din acest weekend de la Reşiţa, spectacolul se va juca la Piatra-Neamţ, în 17 şi 18 noiembrie şi la Bucureşti, în 4 şi 5 decembrie. Poftiţi la teatru!