În drum către Bucureşti, pe raza judeţului Mehedinţi, parlamentarul PSDIoan Narcis Chisăliţă s-a aflat la un pas de o tragedie.
Conform lui Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Mehedinţi, „luni dimineaţă, la ora 6.38, pe DN 6, la intrarea în localitatea Tâmna, şoferul de 37 de ani din Reşiţa, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic – carosabil umed - într-o curbă la dreapta, a derapat şi a pătruns pe contrasens, moment în care a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 62 de ani din Strehaia“.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a deputatului cărăşean, având de suferit şi un bărbat de 56 de ani, pasager în autoutilitară. Chisăliţă a fost transportat de urgenţă la spital, însă din cauza rănilor grave la coloană, Chisăliţă nu-şi mai simţea picioarele ceea ce i-a determinat pe medicii din Mehedinţi să îl trimită de urgenţă la Bucureşti, se pare, cu un elicopter.
„Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, a mai spus Lohon.
Anca Preda
