REŞIŢA – Dacă situaţia epidemiologică o va permite, şi în acest an şcolar, elevii de la Şcoala Gimnazială „Marius Şandru“ din municipiul Reşiţa vor face orele de educaţie fizică în incinta Casei de Cultură, clădire aparţinând societăţii UCMR SA-în insolvenţă!
Asta din cauză că unitatea şcolară este printre puţinele din Reşița care nu are o sală de sport adevărată, cadrele didactice fiind nevoite să-şi ţină cursurile într-un fost atelier de circa 35-40 mp transformat într-o minisală de sport, unde 25-30 de copii fac sport, atunci când condiţiile meteo nu permit efectuarea orelor pe cele două terenuri în aer liber. Soluţia aleasă de municipalitate pe final de an a fost prelungirea cu încă un an a contractului de închriere pentru sala de sport din incinta Casei de Cultură, cu intrare din strada Crişan. Dar să sperăm că nu pentru mult timp.
Ca şi alte instituţii de învăţământ din Caraş-Severin care au beneficiat de reabilitări, şi pentru fosta Şcoala Gimnazială Nr. 2, actualmente Şcoala Gimnazială „Marius Şandru“, situaţia se va schimba pentru că la sfârşitul lunii august a anului trecut, Ministerul Lucrărilor Publice a anunţat faptul că a fost semnat un contract de finanţare cu fonduri europene în valoare 6.312.915,98 lei, care va aduce cu siguranţă şi construirea unei săli de sport moderne pentru copiii care învaţă la această prestigioasă unitate de învăţământ.
JCS-Nicoleta Moraru