Cât timp a fost consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu s-a dovedit a fi unul dintre cele mai enervante personaje din politica românească. Nu a devenit mai simpatic de când a ajuns ministru al Muncii, însă nu pot să nu-i recunosc curajul de a se fi legat de unul dintre cele mai delicate subiecte ale României – falşii asistaţi social.
Aproape zilnic auzim de politicieni corupţi, vameşi, poliţişti şi medici care iau mită, firme care îşi înşeală clienţii sau afacerişti care trag câte o ţeapă statului.
Dar „cei mici“ rar sunt amintiţi, deşi vedem atâţia orbi cu carnet de şofer, pensionari de boli imaginare şi alte personaje a căror singură problemă este lenea iar „meseria“ lor e cea de asistaţi social. Iar când sunt amintiţi, de obicei e pe un ton de compătimire – sunt săraci, sunt oropsiţi, şi, până la urmă, nu fură chiar atât de mult. Dar ce te faci când sunt atâţia şi nu toţi fac parte din categoria muritorilor de foame?
Lăzăroiu menţiona vreo două milioane (deşi în realitate sunt mult mai mulţi) – adică un român din zece stă degeaba pe banii statului, pe banii noştri. Şi trebuie să fim solidari cu ei, că n-avem de ales!
Dar cu pensionarii care, după ce au muncit o viaţă întreagă şi acum aşteaptă în fiecare lună cu sufletul la gură să vadă dacă vor mai primi pensia, cine e solidar? Sau cu cei care, deşi îşi plătesc toate contribuţiile, pentru ei nu există bani de medicamente? Sau cu oamenii care lucrează în câte două locuri de muncă pentru a putea trăi? Sau cu românii care chiar au nevoie de asistenţă socială, care sunt într-adevăr bolnavi şi nu mai pot munci? Cu toţi aceştia cine mai e solidar? Delicat subiect, nu?
Aşa că trebuie să acceptăm situaţia, să înghiţim în sec şi să plătim, doar n-o să-i omorâm pe asistaţii profesionişti! Dar cine spune să-i ucidem? Statul, în loc să plătească miliarde pe autostrăzi ce nu se ridică, în loc să se uite neputincios cum sate întregi sunt luate de ape pentru că digurile sunt praf, ar putea foarte bine să-i pună la muncă.
Dar nu o va face – asta ar însemna „extremism“, „sclavie“, şi, mai ales, voturi în minus. Pentru că falşii asistaţi social sunt poate cea mai importantă categorie de alegători din România – singurii a căror existenţă depinde nu de muncă, ci de vot.
Nina Curiţa