Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Sunt două din cele nouă străzi din Caransebeș pe care demarează modernizarea trotuarelor, primarul Felix Borcean semnând luni contractul cu firma care se va ocupa de lucrări. Pe celelalte, treptat, începând din această primăvară, în funcție de finalizarea lucrărilor de apă și canal derulate de AquaCaraș pe străzile respective!

,,Este cea mai bună veste de pe anul acesta, din câte ne-a informat constructorul, începând de săptămâna viitoare, trotuarele de pe străzile prevăzute în primul proiect <<Anghel Saligny>>, vor începe a fi modernizate și reabilitate. Este vorba de nouă străzi care vor primi pavaje noi, Calea Severinului va fi prima care va intra în modernizare, apoi strada Gării, și pe măsură ce se vor finaliza și lucrările de apă și canal, și celelalte, adică încă șapte străzi: Traian, Traian Doda, Cetății, Romanilor, Potocului, Poiana și Căpitan Iancu Temeș. La licitație au fost mai multe firme, chiar mă bucur că a câștigat o firmă locală, așa cum s-a exprimat dl Românu, banii rămân în Caransebeș, ceea ce e foarte bine. Teremnul e de un an, dar dacă reușesc mai repede, nu ne supărăm!”, a precizat primarul Felix Borcean după semnarea contractului.

Florin Românu, reprezentantul C.A. Fagema Construct, caransebeșenii care vor realiza lucrările de modernizare a trotuarelor pentru mai bine de 11 milioane de lei, a explicat în ce constă lucrările și de când vor începe: ,,Lunea viitoare facem predarea-primirea amplasamentului și ne și apucăm de lucrări, marți începem pe cele două străzi, Calea Severinului și Gării, avem un an de zile să finalizăm toate cele nouă străzi. Reabilitarea completă a trotuarelor înseamnă spargere beton sau asfalt, realizare suprastructură, pus pavaj, borduri, rigole pentru scurgerea apelor, spații verzi și pomi, e un proiect complex.”

Primarul Caransebeșului a mai avut o veste bună pentru locuitori, aceea că într-o perioadă relativ scurtă se vor finaliza licitațiile și pentru alte lucrări de modernizare ce țin de străzi și trotuare, în cadrul altor proiecte câștigate pe ,,Anghel Saligny”.  ,,Vom avea încă un calup de străzi și trotuare care, în curând, își vor finaliza problemele ce țin de documentații: Tudor Vladimirescu (asfaltare), Țarinei (trotuare, spații verzi, alei și parcări), Teiușului (trotuare și asfaltare), Vf. Pietrei (asfaltare), V. Cenchii + Râul Alb (asfaltare), Zăganului, Pipirigu Mare și I.C.Brătianu. Valoarea totală va fi de circa13 milioane de lei. Și acolo sperăm să avem un constructor serios în urma licitațiilor, ca cel de azi, și să avem în sfârșit căi de rulare și pentru pietoni. Vor urma și pistele de biciclete, sper, în curând și în momentul acela pot să mă declar mulțumit că există acest tip de mobilitate pietonală și rutieră pentru persoanele care au fost văduvite atâta timp de aceste zone pietonale.”, a încheiat Felix Borcean. Nu înainte de a mai adăuga că dacă bugetul local va fi votat joi, 8 februarie, în forma propusă de executivul local, se vor moderniza trotuarele din Cazărmii și Racoviță, str. Cloșca, str. Mihai Eminescu și str. Constantin Popasu, alături de Piața Sf. Gheorghe. De asemenea, străzile Constantin Popasu și Decebal sunt propuse spre asfaltare.

JCS-R.M.