CARANSEBEȘ – Este drumul pe care scriitoarea Lavinia Călina l-a parcurs de la copilăria când o fascinau poveștile, până la a deveni autoare de carte fantasy cu personaje, acțiune, situații sau scenarii care se petrec în România. Un drum despre care scriitoarea stabilită de aproape cinci ani în Marea Britanie a dialogat ieri cu tinerii veniți la întâlnirea de la muzeul din Caransebeș!
Oraș care pentru Lavinia reprezintă atât locul natal, cât și loc de acțiune pentru unele capitole din cărțile sale. Într-o zi, Lavinia Călina s-a trezit că scrie o carte și de-atunci nu s-a mai putut opri. Se întâmpla într-un moment când erau foarte populare filme precum „Jocurile foamei” sau „Divergent”, care-i plăceau la fel ca și cărțile care au stat la baza lor. O deranja însă faptul că acțiunea se petrecea în America. Așa că a scris o carte cu acțiunea în anul 2046 în România, în unele momente chiar în Caransebeș, deși nu e menționat orașul. Apoi a trimis cartea unei edituri din București ca să vadă dacă place și altora. Așa a început totul, ca o glumă.
„Am vrut să creez personaje românești, cu nume și scenarii cu care suntem obișnuiți. Ele sunt pentru publicul din România, cuprind glume sau situații pe care o persoană din altă țară poate nu le-ar înțelege. Nu m-am gândit să-mi traduc cărțile în limba engleză, dar poate, pe viitor, voi vrea să scriu în această limbă.”, afirmă scriitoarea în cărțile căreia acțiunea se desfășoară și în orașe precum Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Băile Herculane.
În copilărie, citea multe basme cărora adesea le dădea o continuare imaginară. La Bacalaureat i-a picat „Harap alb”, basmul ei preferat pe care-l visa și noaptea. În 45 de minute a terminat lucrarea, dar n-au vrut s-o lase să părăsească sala. Mai târziu, în 2015, scria „Zona Zero”, carte cu acțiunea cinci ani mai târziu, în care un virus distrugea omenirea. De asemenea, la începutul cărții, personajul principal feminin era însărcinată, ceea ce i s-a întâmplat și Laviniei în 2020. Cititul o relaxează și n-ar da cartea fizică, pe care-i place să-o răsfoiască, pe audio book-ul mai practic, dar lipsit de mirosul cernelei. Celor care vor să scrie le recomandă să aibă încredere în ei, să scrie ce le place, să nu se teamă să-și facă reclamă și să citească mult, pentru că așa își dezvoltă vocabularul și înțeleg ce prinde la public.
Din păcate, în România nu se poate trăi din scris. Lavinia a plecat pentru că-și dorea o experiență nouă, care o putea inspira și pentru o nouă carte. Dar nu se aștepta să rămână atâta timp peste hotare. Activează în sistemul vamal, unde lucrează mult cu cifrele dar, când ajunge acasă, se refugiază în lumea cărților. O lume fascinantă din care recomandă tuturor să aleagă ce simt că le place.
JCS-Ionel Ivașcu