Caraş-Severin, Romania

ROMÂNIA – Chiar așa! Oare PENTRU ce să te încăpățânezi să le explici celorlalți cum trebuie să fie lucrurile, să-i faci să înțeleagă ce se întâmplă, dacă se fac sau nu într-un anume fel, să le “deschizi” ochii să înțeleagă cum va fi dacă va fi, să-i “ridici” de unde sunt pentru a percepe unde se termină adevărul și își face loc minciuna?

Oare DE CE să-i faci să înțeleagă că Dumnezeu este unul singur și singur nu poate face față mult prea multor rugăminți, chiar și-n forma lor scurtă, “Doamne ajută”, și că fără implicarea fiecăruia și a tuturor, o condiție “sine qua non”, lucrurile în bine nu au cum să se schimbe? Fiind un singur Dumnezeu, bunăstarea altor popoare europene arată o apropiere mai mare a Lui față de acestea, comparativ cu cea față de poporul român sau explicația pentru această bunăstare a altor popoare este dată de hăul dintre cei care le conduc pe ale lor și cei care-l conduc pe-al nostru? Oare de ce și pentru ce?

De ani buni, dezinteresul și, implicit, neimplicarea cetățenilor și a companiilor din România (în special cele cu capital autohton!), în “treburile țării”, au ajuns la un nivel mult prea riscant pentru întreaga societate, în mai toate sectoarele: social, economic, educațional, profesional, cultural …

Privim, auzim sau nici măcar asta, ceea ce se întâmplă, chipurile, pentru noi, în locurile de decizie, ocupate deja ca o cutumă de cei mai nepotriviți dintre cei nepotriviți. Sau, cine știe? Poate că tocmai acești nepricepuți puși să ne conducă sunt exact ceea ce trebuie unui popor precum al nostru … unul care se predă chiar înainte să i se propună! Un popor care dă orice și oricât, chiar înainte de a i se cere! Un popor care își acceptă soarta fără a “trage măcar un singur glonț”! Un popor care uită de obligația morală față de înaintașii săi și căruia îi este indiferent viitorul urmașilor săi! Știu că supără și poate chiar doare, dar acesta este adevărul de care cu toții încercăm să nu vorbim. Adevăr pentru care găsim întotdeauna și imediat scuzele pe care, ca într-un deja-vu, le pasăm mereu altora pentru ca vinovații să nu fim noi!

În ce situație sunt puși cei ale căror analize, dezbateri publice și chiar soluții, bazate pe pregătire și experiență profesională, nu sunt susținute tocmai de cei ale căror drepturi, libertăți și chiar activități economice sunt afectate și chiar încălcate, prin modul defectuos și primitiv de gândire și decizie al celor care conduc acest popor?

Cum poți lupta ca școala să fie scoală (infrastructură, dotare, curriculă, calitate, integritate, disciplină și, mai ales, fără apartenență politică), atunci când dascălii copiilor noștri s-au “luptat” doar pentru ei, neînțelegând că recenta grevă din educație nu a fost nici pentru și nici despre ei! Au acceptat ce li s-a “aruncat” de la balconul guvernamental pentru liniștea de care guvernanții aveau nevoie pentru a pregăti, cum se cuvine, un an electoral!

Greva din educație trebuia să fie pentru și despre viitorul acestei nații … și au dat chix! Cum poți lupta pentru cei peste un milion de pensionari cu pensii puțin peste o mie de lei sau pentru cei aproape cinci milioane cu pensii sub trei mii de lei (cum vreți să o luați, în fond este același lucru!) când societatea, în marea ei parte, acceptă lipsa de respect și tratamentul inuman al guvernanților față de cei vârstnici?

Cum poți combate cu succes măsurile guvernamentale de sabotare a sectoarelor de construcții, agricultură, turism și nu numai … de fapt, a întregii economii (creșterea numărului de taxe și impozite, a cuantumului acestora, eliminarea unor facilitați fiscale etc.), când majoritatea reprezentanților asociațiilor/patronatelor celor vizați, direct sau indirect, trădează interesele acestora prin conivențe cu factorii de decizie guvernamentali?

Sunt multe de subliniat dar toate în aceeași notă! Vrem mult prea mult și facem prea puțin ca lucrurile să se întâmple, dar avem pretenții … de la ceilalți! Și ca să fim siguri că lucrurile nu se schimbă, pe cei pe care ceva anume îi mână în această luptă, îi hulim și etichetăm, ba chiar îi acuzăm de interese “ascunse”, pentru ca nu cumva chiar noi să achiesăm la încercarea de schimbare.

Și totuși, speranța moare ultima sau chiar deloc! Vor fi ÎNTOTDEAUNA cei care vor insista pentru români și pentru România, din ce în ce mai MULȚI și mai PUTERNICI, din ce în ce mai HOTĂRÂȚI, ca ÎMPREUNĂ, să schimbe soarta acestei țări, așa cum, de altfel, ne-o dorim cu toții!

EUGEN TEODOROVICI