De ce e bun trenul cu hidrogen al lui Popa și Dunca? - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – A explicat chiar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la Caransebeș, precizând că discută în mod constant cu primarul Reșiței, Nelu Popa, pe această temă!

În opinia lui Grindeanu, reabilitarea căii ferate Reşiţa Nord-Timişoara Nord și trenul cu hidrogen pe această rută, proiect pe care consiliile județene din Caraș-Severin și Timiș și primăriile Reșița și Timișoara vor să-l realizeze în parteneriat, înseamnă în primul rând un proiect pe componenta verde, pe care Comisia Europeană pune mare preț. Un astfel de proiect realizat ar însemna atragerea altor fonduri pentru infrastructură după 2027, altfel ne putem lua adio de la banii europeni în acest sector.

„Ne va fi foarte dificil, după exercițiul bugetar 2021-2027, pe zona de Transporturi să mai luăm bani europeni pe construcții de autostrăzi dacă nu avem și o componentă din aceasta verde, aproape imposibil ne va fi. Și atunci, pe calea ferată e în momentul acesta un punct pe PNRR, știu că Reșița-Timișoara e acum în faza de SF. I-am spus lui Nelu Popa că e într-o cursă contra-cronometru, știe foarte bine asta, mă sună, încearcă să impulsioneze lucrurile, e o cursă contratimp pentru că proiectul Reșița-Timișoara e la concurență cu altele, și atunci cel care va fi matur, acela va fi finanțat. Acesta e rostul discuțiilor pe care le am în mod repetat cu Nelu, tocmai ca să nu se piardă banii, sau dacă tot se dau, hai să-i dăm în Banat”, a declarat șeful de la Transporturi, Sorin Grindeanu.

În momentul de față, Metroul SA lucrează la documentaţia tehnică necesară liniei trenului-tramvai dintre Timişoara şi Reşiţa, pe care speră să o finalizeze până la sfârșitul acestui an.

JCS-Răzvan Mihalcea