ORAVIȚA – O unitate de primire turistică de pe strada Nucilor din Oravița a fost cuprinsă, luni seară, de un incendiu.
CARAŞ-SEVERIN – Şeful judeţului promovează turismul cărăşean, dar este conştient că nu se poate vorbi de turism fără infrastructură! Din bugetul alocat de Consiliul Judeţean pentru lucrările de întreţinere a drumurilor în anul 2019, o treime din bani este alocată drumurilor din zonele turistice!
REŞIŢA – AquaCaraş anunţa încă de vineri că ar putea fi reluată, luni, circulaţia pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, iar minunea s-a produs, potrivit Poliţiei judeţului, duminică. Oamenii legii avertizau conducătorii auto să fie atenţi la indicatoarele de circulaţie rutieră. De duminică până luni, însă, a fost timp suficient ca parcările să fie din nou o problemă, iar unele maşini să staţioneze de-a latul în vreo intersecţie.
REŞIŢA – Mai mulţi reşiţeni ne-au transmis poze cu ambrozie care creşte, momentan răzleţ, prin diferite zone ale municipiului. Însă municipalitatea ne asigură că ia măsuri serioase în acest sens.
CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș a debutat în forță în Liga a IV-a, cu o victorie cu scorul de 7-2 (Epure 2, Rusnac 2, Albu, Chiurtu și Kawagoe) în fața echipei CS Moldova Nouă. În acest sezon obiectivul echipei antrenate de Adrian Enășescu este promovarea, după cum spune directorul sportiv Marian Meșinschi.
REȘIȚA – Asociația Județeană de Judo Caraș-Severin, reprezentată de cluburile Muncitorul Reșița și Energetica Caransebeș, a obținut locul I la Cupa Semenic Fest de la Gărâna, competiție care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Pe locul secund s-a clasat Clubul Sportiv Podgoria Ghioroc (Județul Arad), iar podiumul a fost completat de Clubul Sportiv Zerind.
REŞIŢA – Micuţii de la „step by step“, care au fost deja familiarizaţi în clasa pregătitoare cu forma primară de învăţământ, au fost aşteptaţi la clasă cu primele lor manuale.
CARANSEBEŞ – Mii de elevi caransebeșeni, de la clasa pregătitoare până la cei care anul acesta dau Bacalaureatul, au spus luni adio trezitului la amiază și distracției din cele trei luni de vacanță și au revenit pe băncile celor șapte licee și trei școli generale din municipiu.
REȘIȚA – Şi pentru elevii Colegiului Naţional „Traian Lalescu“ ziua de luni a fost una a bucuriei. Flori, emoţii şi un nou început, atât pentru elevi cât şi pentru părinţi. Iar dacă cei mici, din clasele primare, vor învăţa în şcoala din incinta Colegiului, elevii de gimnaziu şi cei de liceu vor urma cursurile anului şcolar 2019-2020 în clădirea fostului Grup Industrial Alexandru Pop, clădire ce face parte din campusul Universităţii „Eftimie Murgu“.
REŞIŢA – Dacă tot a început un nou an şcolar, iar clopoţelul a răsunat din nou pe coridoare, primarul Reşiţei, Ioan Popa, crede că este momentul să se renunţe la ceremoniile comuniste, cu discursuri interminabile.
