REŞIŢA – În timpul reabilitării energetice a Colegiului Naţional „Traian Lalescu“, elevii vor învăţa în diferite clădiri, prima aparţinând cândva unui grup şcolar industrial.
BELOBREŞCA – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Moldova Veche au prins un bărbat care deţinea o cantitate destul de mare de peşte, fără să aibă documentele legale necesare.
REȘIȚA – Narcis Lazăr este noul director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin. Acesta îi ia locul lui Marius Bălean, căruia i-a expirat detașarea în această funcție în data de 31 decembrie 2018.
ADVERTORIAL. La un pas distanță de centrele comerciale din Pipirig, Pizzeria Roberto din Caransebeş vă așteaptă de la primele ore ale dimineții cu mic dejunuri delicioase, pizza proaspăt coaptă pe vatră, prânzuri sănătoase și ușoare, dar și seara, la întâlniri cu prietenii, pentru a discuta și a savura o băutură într-o ambianță plăcută. Nu sunt uitați nici cei care doresc să organizeze evenimente private, pentru că Pizzeria Roberto vă stă la dispoziție cu cele 400 de locuri pe două nivele pentru petreceri și zile onomastice pentru grupuri mici și mijlocii.
NAIDĂŞ – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Naidaș au prins doi cetăţeni din Kosovo, care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde. Cei doi au fost preluaţi de autorităţile de frontieră sârbe, în baza acordului de readmisie.
REŞIŢA – Poliţiştii reşiţeni s-au lăudat, miercuri, cu descoperirea şi indisponibilizarea de produse în valoare de peste 27.000 de lei. Captura a fost făcută, de fapt, marţi, în cadrul unei acţiuni pe linie de tutun şi produse de tutun, prilej cu care o femeie a fost surprinsă în piaţa agroalimentară de la Intim, oferind spre vânzare diferite produse alcoolice pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă.
REȘIȚA – CSM Școlar Reșița va disputa joi, 7 februarie, de la ora 15:30, un joc amical cu formația Voința Lupac pe terenul sintetic din Valea Domanului. După această partidă, Reșița va juca sâmbătă, de la ora 12, un amical pe teren propriu cu Politehnica Timișoara. Voința se află încă la începutul pregătirii și se va lupta în acest sezon pentru ocuparea locului I în Liga a IV-a.
OȚELU ROȘU – Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin. Serviciul Fiscal Oţelu Roşu. Nr. 426/22.01.2019. Anunţul privind vânzarea pentru bunuri mobile.
BOCŞA – Este povestea unui bărbat de 67 de ani, din Bocşa, care conducea un moped spre Reşiţa, miercuri, în jurul orei 10.30. În apropiere de Colţan, „într-o curbă, nu a adaptat viteza, a pierdut controlul, a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 49 de ani din Reșița“, după cum ne informează Poliţia judeţului.
REŞIŢA – Miercuri dimineaţa, în jurul orei 7.00, oamenii legii au organizat o acţiune pentru prinderea unei persoane urmărite naţional şi internaţional încă din anul 2015. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, avea ultimul domiciliu în municipiul Reşiţa şi era urmărit pentru săvârşirea mai multor infracţiuni contra patrimoniului.
