REȘIȚA – Cea de-a XXXVIII-a ediţie a manifestării a reunit la Reşiţa, în 20 şi 21 aprilie 2019, peste 1000 de artişti, ansambluri şi grupuri folclorice de toate etniile din judeţ, dar şi invitaţi din Serbia, pentru a celebra anotimpul renaşterii şi al luminii.
CARANSEBEȘ – Viitorul Caransebes – CSO Anina 8-0 (4-0), în etapa cu numărul 19 a Ligii a IV-a.
BĂILE HERCULANE – Acestea au fost cuvintele exprimate de doi turişti rătăciți în apropierea stațiunii Băile Herculane.
CARAŞ-SEVERIN – Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se declanşează o amplă operaţiune de căutare a unui bărbat declarat dispărut de familie. Acesta, în vârstă de 91 de ani, ar fi plecat de acasă în 23 martie.
TEREGOVA – În nopțile de 22 spre 23 aprilie şi de 23 spre 24 aprilie, între orele 0.00 şi 3.00, DN6 va fi închis, la kilometrul 418+400 de metri, în afara comunei Teregova, pentru instalarea grinzilor metalice transversale ale portalelor de protecţie a pasajului de cale ferată. Lucrarea este făcută în baza aprobării CNAIR și cu avizul Direcției Rutiere din cadrul IGPR, ne informează Poliţia judeţului.
VEST – Acesta este bilanțul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, care a marcat în cadru oficial, joi, 18 aprilie 2019, 20 de ani de la înființare. Au fost prezenți reprezentanții CDR Vest – președinții Consiliilor Județene Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, primari de municipii, orașe și comune, parteneri activi din zona publică, din educație și din mediul privat, care, în intervențiile lor, au vorbit despre ce înseamnă parteneriatul cu ADR Vest și cum s-au dezvoltat comunitățile și organizațiile pe care le reprezintă.
ADVERTORIAL. Amplasarea unui șemineu în living este un vis pe care mulți români vor să îl transforme în realitate, pentru că este un element care le aduce aminte de copilărie, de bunici, de vacanțele petrecute la țară și de serile de iarnă care îi adunau pe toți la gura sobei. Dar pentru ca acest scop să fie atins, este necesar să fie aduse la cunostință anumite aspecte. Unul dintre acestea este legat de dimensiunile potrivite ale șemineului.
REȘIȚA – Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Timişoara. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin – Colectare. Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice. Dosar executare nr. 14113/2018. Nr. 13862 / 10.04.2019. Anunţul privind vânzarea pentru bunuri mobile.
REȘIȚA – Pasionații de alergare montană sunt așteptați și în acest an la concursul „AlerGând la pădure”. Concursul de alergare montană va reuni și în acest an sute de concurenți din mai multe județele ale țării. Evenimentul se va desfășura duminică, 21 aprilie și va include trei probe care se vor derula în cea mai mare parte pe poteci şi drumuri forestiere. Locul de plecare şi de sosire al participanţilor este centrul municipiului Reşiţa.
