CARAŞ-SEVERIN – Noua lege a muntelui va fi gestionată de către o instituţie abilitată, ce se va înfiinţa la nivelul Ministerului Aghriculturii până la sfârşitul anului.
MĂURENI – Potrivit primarului Brian Filimon, terenul va avea dimensiunile unuia de handbal, va avea tribună cu 200 de locuri, nocturnă, vestiare şi chiar locuri de parcare.
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat vineri, 10 mai, cu scorul de 2-0, partida din deplasare cu Șoimii Lipova și se află mai aproape ca niciodată de promovarea în Liga a II-a. Golurile echipei reșițene au fost înscrise de Sebastian Velcotă și Marius Staicu.
CARANSEBEŞ – Potrivit medicului Stana Baneu, de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, elevii de la Colegiul Național “C.D.Loga” au fost testaţi radiologic, pentru că este cea mai concludentă analiză pentru stabilirea corectă a diagnosticului.
CARANSEBEŞ – În municipiul de pe Timiş şi Sebeş se desfăşoară în perioada 8 – 12 mai 2019, Olimpiada Naţională de Religie pentru Seminarii şi Licee Teologice Ortodoxe. Evenimentul este organizat în premieră de Episcopia Caransebeşului în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraş-Severin și Seminarul Teologic „Ion Popasu“ din localitate.
În România, medicii de familie se confruntă cu o avalanșă de probleme, de la finanțarea insuficientă, birocrația care sufocă specialiștii, legislația deficitară, crizele de tot felul. Şi mai ales ei sunt medicii cărora li s-au promis multe şi au rămas doar cu aşteptările!
REŞIŢA – Edilul a găsit încă un prilej să vorbească despre capetele de afiş care vor incendia scena Custom Reşiţa.
REŞIŢA – Începutul fiecărui ciclu de finanţare aduce în centrul atenţiei bugetul Uniunii, care pune pe jar toţi potenţialii beneficiari. Cine ar putea vorbi mai clar despre acest lucru decât reprezentanţii unei fundaţii care a reuşit să atragă finanţări europene pe diferite proiecte, şi care anul acesta a trecut de pragul a două decenii de existenţă?
ADVERTORIAL. Mai mulţi lideri ai etniei rome din judeţ au mers la sediul formaţiunii politice din Reşiţa unde au încheiat cu secretarul general, Ion Mocioalcă, un protocol de susţinere reciprocă.
