CARAȘ-SEVERIN – Vineri, 13 aprilie, Jurnal de Caraş-Severin sărbătoreşte un nou sfârşit de săptămână şi vă oferă două pagini pline de informaţii amuzante şi interesante.
SOCENI – „Un gest care a schimbat destine!“, titrează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, după intervenţia salvatorilor în cazul accidentului produs, miercuri, la Soceni.
CARAŞ-SEVERIN – Toată lumea, dar absolut toată lumea, critică drumurile din Caraş-Severin, însă puţini ştiu că cel puţin drumurile comunale şi forestiere pot fi reabilitate cu uşurinţă.
SOCENI – Un grav accident rutier s-a produs la Soceni, miercuri seară, în jurul orei 19.00, în care a fost implicat un autoturism și un TIR. Șoferul autoturismului, singurul ocupant al vehiculului, a rămas inițial încarcerat, el fiind singura persoană rănită în urma accidentului.
CARANSEBEȘ – Alexa, actualmente antrenorul Dunării Călăraşi, s-a aflat recent la Caransebeş, unde a sărbătorit Paştele. Dintr-o scurtă discuţie purtată cu cel care a plecat în fotbalul mare din municipiu, acesta ne-a spus că, din vară, nu e exclus să se implice în destinele echipei Viitorul.
MEHADIA – Chiar dacă proiectul construirii unui depozit de colectare a producţiei de miere la Mehadia a eşuat.
REŞIŢA – Noul spectacol pe care-l pregăteşte Teatrul de Vest prilejuieşte organizarea unui casting pentru rolul principal în piesa „Omul de turtă de dulce“, în regia lui Ştefan Iordănescu din Timişoara. La probe se pot prezenta copii cu vârste între 9 şi 16 ani, castingul urmând să se desfăşoare luni, 16 aprilie, de la ora 16.00, la Palatul Cultural. Candidaţii vor susţine probe de rostire şi mişcare scenică.
REŞIŢA – La Muzeul Banatului Montan, funcţia de director, rămasă vacantă după decesul prof. Dumitru Ţeicu, i-a fost încredinţată tânărului Flavius Bozu, managerul Casei de Cultură a Studenţilor. Acesta va asigura interimatul până la organizarea concursului de ocupare a funcţiei. De asemenea, Consiliul Judeţean a numit un nou director interimar la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, „Casa Creaţiei“ cum e cunoscută de cei mai mulţi. Este vorba de inspectorul şcolar general Ioan Benga (care pleac[ de la ISJ), numit, tot până la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei, după expirarea interimatului asigurat de Titian Puichiţă.
CARANSEBEŞ – Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a bărbatului din Caransebeş care, în 15 februarie, şi-a stropit mama cu aproape un litru de benzină şi i-a dat foc, femeia pierzându-şi ulterior viaţa, după cum ne informează organul judiciar judeţean. Acesta este acuzat de omor calificat și tulburarea liniștii publice.
CARAŞ-SEVERIN – 70 de accidente rutiere grave s-au produs în ţară, dintre care trei în Caraş-Severin, soldate cu 20 de persoane decedate, două dintre ele în judeţul nostru, ambele pe DN 6, pe Centura Caransebeşului. Lor li se adaugă şi doi grav răniți, în urma accidentelor produse în judeţ.
