Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2018

Browsing

REŞIŢA – Sâmbătă, 21 aprilie a.c. ora 15, Mons. Miguel Maury Buendia, Nunţiu Apostolic în România, împreună cu Preasfinţitul Alexandru Mesian, episcop roman unit greco-catolic al Eparhiei de Lugoj, vor vizita terenul pe care se va edifica viitoarea Biserică Greco Catolică din Reşiţa cu hramul „Biserica Martirilor şi Mărturisitorilor“. Terenul se află în vecinătatea Restaurantului „Olle“ de la Podul Cultural. Înaltele feţe bisericeşti vor fi întâmpinate de părintele Aurel Bendariu, parohul Bisericii greco-catolice din Doman.

REŞIŢA – De vineri, 20 aprilie, la conducerea învăţământului cărăşean se află o femeie, o premieră pentru judeţul nostru, după cum afirmă preşedintele CJ Caraş-Severin – Silviu Hurduzeu. Lenuţa Ciurel a fost numită inspector şcolar general prin detaşare în interesul învăţământului până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar 2017-2018. Echipa de conducere actuală este completată de inspectorul şcolar general adjunct, prof. Constantin Nicolăescu.

OȚELU-ROȘU – Guvernul se pregătește, potrivit profit.ro, să aloce Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) bani din fondul de rezervă bugetară pentru plata despăgubirilor de 3,77 milioane dolari și 1,94 milioane euro, la care Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington a obligat România anul trecut, într-un litigiu cu frații italieni Marco și Stefano Gavazzi, cei care au preluat în urmă cu aproape 20 de ani combinatul siderurgic Socomet Oțelu Roșu.