ADVERTORIAL. În Caransebeş, în Piaţa Mare, pe str. Dâlmei nr.2 (în spatele scenei), s-a deschis un magazin unic în România.
REŞIŢA – Având în vedere că în această perioadă toată lumea vorbeşte despre Diasporă, din Studiul Sociologic comandat recent de Primăria Reşiţa reies câteva date concrete despre exodul reșițenilor.
CĂRBUNARI – Spune Gheorghe Prasnescu, primarul comunei Cărbunari, care în urmă cu ceva vreme reacţiona dur la adresa conducerii Consiliului Judeţean, supărat de starea proastă a DJ 571. Apele s-au liniştit însă acum, iar primarul le mulţumeşte tuturor acelora care s-au implicat în rezolvarea problemei.
CARANSEBEȘ – Cu o mică întârziere față de termenul anunțat inițial, la Caransebeș s-a finalizat asfaltarea străzii C.D.Loga, care va fi redeschisă circulației rutiere încă de vineri seara. Din prima zi a săptămânii viitoare, șantierul se va muta într-o altă zonă, cea din fața Poliției Municipale.
EZERIŞ – Mărturiseşte mai în glumă, mai în serios, edilul Ioan Rusu, după ce ultima rectificare bugetară a lăsat „visteria“ Primăriei fără nici un leu.
REȘIȚA – Ediția a X-a a competiției „Traversarea lacului Văliug” va avea loc sâmbătă, 11 august, începând cu ora 11, iar startul se va da de la Ponton Cara Baraj. Și-au anunțat participarea peste 80 de concurenți din mai multe localități ale țării, dar înscrierea în concurs se mai poate face în ziua evenimentului, în limita a o sută de locuri.
REȘIȚA – Vineri, 10 august 2018, ora 18, sala Lira a Liceului de Arte ”Sabin Păuța” din Reșița va găzdui recitalul extraordinar susținut de flautista Andjela Bratić și pianistul Dragan Jovanović din Serbia. În program: C.Ph.Emmanuel Bach, Giulio Briccialdi, Johannes Brahms, Jacob Gade, Pablo de Sarasate. Evenimentul este parte a Festivalului Internațional ArteORA organizat de Asociația Kratima Timișoara în judeţul nostru. Societatea pentru Cultură „Metarsis“ este partener al evenimentelor pentru Reșița.
REȘIȚA – Gimnaştii din lotul naţional al Qatarului se află într-un stagiu de pregătire comun cu cei din naţionala României. Antrenamentele au loc la Bucureşti de câteva zile, iar gimnaştii din Qatar sunt însoţiti de reşiţeanul Răzvan Şelariu, care în prezent este coordonatorul lotului naţional din această ţară.
REȘIȚA – În această săptămână a avut loc în stațiunea Costinești un turneu amical de fotbal pe plajă, iar printre echipele participante s-a numărat și una din Reșița. Sub titulatura de CSM Reșița, echipa a reușit să se claseze pe locul al doilea, într-un turneu format din 16 formații venite din toată țara. Sistemul de desfășurare a competiției a fost de două reprize a câte cinci minute sau care echipă marchează prima trei goluri.
REŞIŢA – A spus managerul SJU Reşiţa, Cristina Bacer, într-o conferinţă de presă, Spitalul nefiind nici o clipă în imposibilitatea de a opera.
