CARAŞ-SEVERIN – Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin a stabilit planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018.
OȚELU ROȘU – Metoda „accidentul“ şi multe alte scenarii aplicate de escroci pentru a lăsa fără bani cetăţenii de bună credinţă au fost aduse în discuţie pe străzile oraşului Oţelu Roşu, în cadrul unei acţiuni de prevenire derulată de poliţişti. Oamenii au fost sfătuiţi cum să nu cadă pradă scenariilor potrivit cărora unor persoane apropiate se află într-o situaţie critică şi au nevoie urgentă de bani.
REŞIŢA – Începând din 1 februarie, la nivelul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Reşiţa vor fi eliminate o serie de taxe. Asta pentru că la acea dată va intra în vigoare Legea nr.1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. De la capitolul Evidenţa Persoanelor, vor sări din schemă patru taxe.
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit directorului Casei Judeţene de Pensii, un sfert din pensionarii cărăşeni au pensia sub 600 de lei. Starea de fapt a fost precizată, în cadrul şedinţei Comitetului consultativ pentru problemele persoanelor vârstnice, de către Dorin Brăilă, directorul Casei de Pensii Caraş-Severin.
REȘIȚA – Decizia părinţilor de a nu îşi vaccina copiii îşi arată efectele în această perioadă. Zvonurile se înmulţesc.
CARANSEBEȘ – E oficial. Tarifele practicate de Transal Urbis Caransebeș pentru serviciile de salubritate se majorează, după ce de la 1 ianuarie a intrat în vigoare taxa de deponeu. Consiliul Local a dezbătut miercuri solicitarea Transal Urbis de ajustare a tarifelor.
REŞIŢA – După ce vechea administraţie reşiţeană a încercat, fără succes, ruperea contractului de concesionare a parcărilor publice administrate privat, anul acesta lucrurile par să se schimbe. După ce a primit mai multe sesizări de la cetăţeni, vizavi de modul defectuos în care sunt gestionate parcările cu plată din Reşiţa, municipalitatea a făcut demersurile legale pentru rezilierea contractului de concesiune cu firma Eco Bau Parc SRL.
REȘIȚA – Competițiile școlare au atras peste 70 de pasionați ai sportului minții, la fazele județene.
CARAȘ-SEVERIN – În urma articolului „Înlăturați stăvilarul de pe râul Timis” apărut în Jurnal de Caraș-Severin, senatorul liberal Marcel Vela s-a alăturat campaniei menită să readucă râul Timiș la frumusețea de altă dată.
ORAVIŢA – Doi tineri, unul de 21, celălalt de 28 de ani, sunt cercetaţi pentru tâlhărie calificată, unul dintre ei fiind deja în arest preventiv, celălalt fugind încă de mâna legii, după ce au lăsat o angajată a unui restaurant din Oraviţa fără suma de 8.650 de lei.
