REȘIȚA – Incendierea rămâne metoda preferată a multora dintre cărășeni, atunci când vine vorba despre curățatul ogoarelor.
CARAȘ-SEVERIN – Aceștia vor fi recompensați financiar pentru medaliile obținute la Jocurile Francofoniei.
REȘIȚA – Avertizează Matei Lupu, prefectul județului, care le-a recomandat cetățenilor și instituțiilor să fie cu băgare de seamă în perioada ce urmează.
REȘIȚA – CSU Reșița a avut un reprezentant pe podium la Campionatul Balcanic U22.
REȘIȚA – Noul coordonator de la Centrul de copii și juniori, Lucian Dobre, a propus să se adopte un nou proiect, o nouă strategie privind organizarea activității desfășurate de antrenorii din Valea Domanului.
ORAVIȚA – În perioada 4 – 15 august se va desfășura cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional „Zilele muzicii la Oravița“.
CARAŞ-SEVERIN – Instituţia Prefectului Caraş-Severin a organizat joi, 3 august, în colaborare cu Direcţia Silvică Caraş-Severin şi Garda Forestieră Caraş-Severin, o întâlnire la care au fost invitaţi să participe primarii localităţilor din judeţ, pentru a le prezenta procedura de urmat de către persoanele fizice și unităţile de interes local finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, în scopul facilitării accesului la material lemnos pentru încălzirea locuinţelor, în sezonul rece 2017 – 2018.
CARAŞ-SEVERIN – Examenul de ocupare a funcţiilor de conducere a unităţilor de învăţământ cărăşene s-a încheiat. În judeţ, 46 de funcţii de conducere (35 directori şi 11 adjuncţi) din totalul celor 87 de posturi scoase la concurs au rămas vacante ca urmare a faptului că nu au avut candidaţi sau cei care s-au înscris nu au promovat.
CARAȘ-SEVERIN – Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod roșu de caniculă pentru zona de Vest a țării, inclusiv pentru Caraș-Severin. Astfel, vineri și sâmbătă, 4 și 5 august, valul de căldură care a debutat încă de luni, 31 iulie, va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat.
REȘIȚA – Ne mărturisește cineva care a scăpat de cancer după ce a preferat să plătească aproape 700 de lei pe un RMN, în loc să stea luni bune pe lista de așteptare.
